Comisie guvernamentala pentru taxa auto

 

Guvernul a decis, miercuri, constituirea unei comisii care va stabili, in maximum doua saptamani, daca opinia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene (CEJ) privind ilegalitatea taxei de prima inmatriculare impune modificarea legislatiei referitoare la taxa auto.

 

Comisia va fi formata din reprezentanti ai ministerelor Mediului, Transporturilor, Justitiei, Economiei si ai Departamentului pentru Afaceri Europene.

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene sustine ca taxa de prima inmatriculare incalca legislatia Uniunii Europene, intrucat produce un dezavantaj la vanzarea masinilor second-hand din alte state pe teritoriul Romaniei. Punctul de vedere al Curtii a fost emis la cererea Tribunalului Sibiu, care judeca un proces in care un roman a dat in judecata statul intrucat a considerat ca taxa de prima inmatriculare este ilegala. Magistratii sibieni au vrut sa afle de la CEJ daca taxa contravine sau nu legislatiei europene.

Cum insa la noi in tara infiintare unei comisii este solutia ideala pentru autoritati de a trage de timp si a ingropa un proiect, rezultatul este previzibil si in acest caz. Pe de alta parte, anul trecut au fost inmatriculate in Romania 213.000 de masini second hand, iar in acest ritm riscam sa ne transformam in curand tara in cimitirul de fier vechi al Europei.

Magda SEVERIN

Foto: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.