Competiția Națională TechMasters

Mercedes-Benz a organizat, în luna noiembrie 2017, cea de-a doua ediție a TechMasters, dedicată desemnării celor mai buni tehnicieni de autoturisme din rețeaua Mercedes-Benz România. Aflată la a doua ediție, competiția a atras cu 28% mai mulţi participanţi față de ediția din 2016.

În acest an, competiția a vizat toate profilele de job din domeniul post-vânzare: tehnicieni de sistem, mentenanță, diagnoză, specialiști piese de schimb, consilieri de service, vopsitori și tinichigii auto.

Mercedes-Benz este un puternic simbol al ingineriei germane, care oferă de peste 130 de ani încredere şi calitate desăvârşită. Motto-ul «The Best or Nothing» funcționează la cele mai înalte standarde datorită specialiştilor din spatele brandului, care livrează cu pasiune servicii ireproşabile clienţilor.

Prin această iniţiativă, Mercedes-Benz dorește să susţină spiritul competitiv și performanţa echipelor post-vânzare din România şi să răsplătească eforturile tehnicienilor și specialiștilor de service.

“Ne mândrim cu expertiza ridicată și preocuparea pentru continuă perfecționare a specialiștilor din atelierele Mercedes-Benz din întreaga lume. Acesta este și rolul competiției TechMasters – de a motiva și totodată de a răsplăti specialiștii din spatele brandului pentru excepționala calitate a activității lor”, a declarat Raul Rohan, After-Sales Manager Mercedes-Benz Cars, Mercedes-Benz Romania.

În urma etapelor locale, au fost desemnați 27 de finaliști, care au concurat în finala națională.

Cei mai buni 9 tehnicieni Mercedes-Benz din România, desemnați în urma finalei naționale a Mercedes-Benz TechMasters 2017, sunt:

Cel mai bun… în 2017 Nume Dealer
Consilier de service autoturisme Alexandru Ungurașu Țiriac Auto Bacău
Specialist piese și accesorii autoturisme Cătălin Cantaragiu Autoklass Constanța
Tehnician de diagnoză autoturisme Marius Doga Autoklass Constanța
Tehnician de mentenanță autoturisme Alexandru Crăciunică Autoklass Constanța
Tehnician de sistem grup motopropulsor autoturisme Florin Sălăjanu Țiriac Auto Oradea
Tehnician de sistem șasiu autoturisme Cristian Ana Auto Schunn Arad
Tehnician de confort/telecomunicații autoturisme Cristian Radu Țiriac Auto București
Tehnician tinichigerie Ionuț Dumitra Casa Auto Vâlcea
Vopsitor Cristian Vagner Autoklass Sibiu

 

Primul loc din fiecare specialitate post-vânzare va fi premiat cu un voucher de participare la evenimentul “Off-Road Experience” cu gama SUV Mercedes-Benz, care va fi organizat de Mercedes-Benz România în perioada 8-10 decembrie 2017, dar va putea beneficia și de cursuri gratuite pe parcusul anului 2018.

Mai multe informaţii despre Mercedes-Benz sunt disponibile online la www.mercedes-benz.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.