Constructor pentru Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu-Pitești

Constructorul Lotului 1 al Autostrăzii Sibiu-Pitești a câștigat licitația și pentru Lotul 4, dîn lungime de aproape 10 km, potrivit ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă. Este vorba despre PORR Construct, cu o ofertă de 1,67 miliarde lei fără TVA, potrivit CNAIR. Durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni pentru proiectare și 44 de luni pentru execuția lucrărilor, iar garanție a acestora este de 10 ani.

„Am o veste foarte bună, proaspătă, de astă seară. Lotul 4 al acestei autostrăzi, care este între Curtea de Argeş şi Tigveni: a fost desemnat câştigătorul, o firmă austriacă, care de altfel execută şi Lotul 1 în prezent. Aşteptăm 10 zile să vedem dacă se depun contestaţii, dacă nu, semnăm contractul pentru acest lot. E un lot într-o zonă dificilă, o zonă foarte predispusă alunecărilor de teren. Deşi are doar 10 kilometri, este esenţial pentru că face traversarea între Valea Argeşului şi Valea Topologului, are un tunel de 1,3 kilometri”, a spus Cătălin Drulă, la Digi 24.

Ministrul a precizat că traseul autostrăzii traversează trei văi, respectiv văile subcarpatice, spre direcţia nord-sud, începe în Valea Argeşului de la Piteşti merge spre nord la Curtea de Argeş, “sare în Valea Topologului, şi apoi zona Sălătruc şi sare din nou în Valea Oltului”.

„Este o diagonală cumva spre Sibiu. Loturile sunt în execuţie două dintre ele, Lotul 1 Sibiu-Boiţa până la intrarea în defileu, este în lucru, va fi terminat la sfârşitului anului viitor. Tot acolo la Boiţa o să ajungă şi viitoarea autostrada Sibiu-Făgăraş, care merge spre Braşov. Deci, Loturile 2 şi 3 sunt în licitaţie, s-au depus oferte sunt acele oferte cu precalificare, la unul dintre ele, la Lotul 2, sper să nu mă înşel, chiar se va termina această fază de calificare în lista scurtă, săptămâna viitoare. Celălalt este un pic mai în urmă, acum se evaluează ofertele, Lotul 4 câştigător desemnat în această seara, iar Lotul 5 este semnat deja contractul de un an de zile cu o firmă italiană. Mă refer la lotul Piteşti-Curtea de Argeş, de-a lungul Argeşului, şi în primăvara aceasta vor începe lucrările. Proiectul tehnic este aproape finalizat. O să avem autorizaţia de construcţie în aprilie şi încep lucrările. Pentru acest lot termenul este de doi ani şi jumătate, timpul contractual”, a explicat Ministrul Transporturilor.

În cadrul contractului vor fi realizate mai multe lucrări de artă având o complexitate ridicată. Astfel, vor fi construite 12 poduri, pasaje și/sau viaducte cu o lungime medie de 230 m, dintre care cel mai lung va fi viaductul de la km 84+341, în lungime de 630 de metri. Totodată, va fi realizat un tunel în lungime de 1,35 km, în zona de traversare a dealului Momâia, județul Argeș.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.