ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Constructor român pentru toată Autostrada Buzău-Focșani (din A7)

Data:

Asocierea de constructori români SA&PE Construct Spedition UMB-Tehnostrade-Intertranscom Impex va construit toate cele patru tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focșani (A7), ce însumează 82,44 km.

CNAIR a semnat cu constructorul român, în urmă cu două săptămâni (6 septembrie), contractele pentru execuția tronsoanelor 1 și 4, precum și cel de finanțare prin PNRR, iar în 20 septembrie, l-a desemnat câștigător al licitației pentru celelalte două – tronsoanele 2 și 3, ce însumează aproape 70 de km.

Tronsonul 2 (Vadu Pașii-Râmnicu Sărat) are o lungime de 30,8 km și o valoare de 1,31 miliarde de lei (fără TVA), iar contractul include construirea a 12 poduri, între care Podul peste Râmnicu Sărat și pesteDN22.
 
Tronsonul 3 (Râmnicu Sărat-Mândrești Munteni) are o lungime de 36,1 km și o valoare de 1,46 miliarde de lei (fără TVA), iar pe acesta vor fi construite 18 poduri și un pasaj, între care Podul peste DJ 205R și peste pârâul Ramna.
 
Constructorul avea la dispoziție 26 de luni și 2,77 miliarde de lei (fără TVA) pentru a finaliza lucrările la aceste două tronsoane.
 

Tronsoanele 1 și 4 însumează 15,54 km, iar oferta câștigătoare a fost în valoare totală de 1,45 de miliarde de lei (fără TVA). Antreprenorul trebuie să finalizeze lucrările în 20 de luni (anul 2024).

Pe tronsonul 1 (Buzău-Vadu Pașii), cu o lungime de 4,6 km și o valoare de 689,28  milioane de lei (fără TVA), antreprenorul va construi inclusiv 4 poduri, pasaje și viaducte și un nod rutier.

Pentru suma 763,72 milioane de lei (fără TVA) același antreprenor va construi pe cei 10,94 de km ai tronsonului 4 (Mândrești Munteni-Focșani Nord), inclusiv 7 poduri, pasaje și viaducte dar și două noduri rutiere.

„Autostrada Buzău-Focșani, de peste 82 de km, va asigura prima legătură rutieră de mare viteză dintre Muntenia și Moldova”, a scris pe Facebook ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Lucid amâna extinderea în Austria și Spania

Producătorul american de mașini electrice Lucid Motors a amânat...

Destinațiile preferate ale românilor pentru vacanțele cu avionul

O analiză realizată de AnimaWings arată că Grecia rămâne...

DAN AIR a transportat peste 30.000 de pasageri în Siria

Pe 15 iunie, DAN AIR împlinește un an de...

3.000 de lockere FANbox. Țintă: 4.000, în 2026

FAN Courier, liderul pieței de curierat din România, anunță...

Experții TPA, detalii despre transparența salarială

Companiile cu peste 150 de angajați au la dispoziție...

Autobuzele și camioanele electrice sunt noduri energetice mobile

Pe măsură ce adoptarea vehiculelor electrice evoluează, gestionarea inteligentă...

Renault lansează eticheta „Converted by Renault”

Renault își extinde gama de conversii construite în fabrică,...

Plată online pentru traversarea Podului Giurgiu-Ruse

Tariful de traversare a Podului Giurgiu-Ruse poate fi plătit...