ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Contract pentru un nou terminal la Aeroportul Internațional Iași

Data:

Reprezentanții Aeroportului Internațional Iași și cei ai Strabag au semnat, în 9 mai, contractul pentru proiectarea și construirea unui nou terminal (T4). Constuctorul este liderul asocierii care a câștigat licitația publică pentru proiectul „Dezvoltarea – extinderea terminalelor de pasageri și a facilităților de parcare la Aeroportului Internațional Iași – Extras din SF – Modulul 1”.

După 16 luni, în urma implementării proiectului de extindere și modernizare, Aeroportul Iași va beneficia de un nou terminal cu o capacitate de procesare de 3,3 milioane de pasageri/an. În perioadele de vârf, T4 va putea să asigure realizarea formalităţilor pentru 950 de pasageri pe oră. Vor exista șapte porți pentru Plecări și trei pentru Sosiri, cu fluxuri bidirecționale, iar îmbarcarea pasagerilor se va face prin aviobridge-uri. În primă fază, vor fi amenajate trei astfel de poduri suspendate.

Viitorul terminal va fi construit cu o amprentă la sol de peste un hectar, pe trei niveluri (subsol, parter, etaj), și va avea o suprafață desfășurată de 31.210 mp, pe o lungime de 200 de metri și o adâncime de 50 de metri. T4 va fi ridicat pe actualul amplasament, în continuarea terminalului T3, și va fi legat de acesta printr-o galerie. T4 va deservi zborurile internaționale, traficul intern urmând a fi transferat din T2 în T3.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Renault Group – peste un milion de vehicule electrice „Made in France”

Peste un milion de vehicule electrice au fost proiectate...

NORME. Permis suspendat în caz de neachitare a amenzilor auto

Guvernul interimar a aprobat, pe 9 iulie, normele metodologice...

Accident între un autocar cu 60 de pasageri și un TIR: 16 răniți

Un autocar în care se aflau 60 de pasageri,...

Regulamentul eFTI – pas decisiv pentru utilizarea e-CMR în Europa

9 iulie 2027 va  marca unul dintre cele mai...

România – printre cele mai atractive huburi industriale din Europa

România continuă să câștige vizibilitate pe harta europeană a...

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare, în Austria

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare pentru vehicule...

Piața logistică și industrială din România, printre cele mai competitive

Piața logistică și industrială din România se numără printre...

Noul BYD SHARK – tehnologia Super Hybrid în segmentul pickup-urilor

BYD prezintă SHARK, primul său pickup și un model...