Contractele de deszăpezire pentru A1, A2 și A3, atribuite

deszapezire-cnair-utilajContractele de deszăpezire pentru autostrăzile din sudul țării (A1, A2 și A3), una dintre ele blocată deja de nămeți timp de 3 zile după primul val de ninsori și viscol, au fost atribuite, marți, de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii rutiere (CNAIR).

Totul s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a avertizării Cod Portocaliu de viscol, polei și ninsori pentru 7 județe din sud-estul țării, inclusiv pentru Autostrada A2 București – Constanța, și de Cod Galben de viscol și ninsori pentru autostrăzile A1 București – Pitești și A3 București – Ploiești.

Sâmbătă, după prima zi de închidere a Autostrăzii A2 în urma ninsorilor viscolite, premierul Sorin Grindeanu i-a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să trimită Corpul de control la CNAIR și să-l demită pe directorul general interimar Cătălin Homor.

Motivul părea minor: achiziționarea unei cantități mici de nisip, față de cantitatea mare de sare aflată în stoc. Însă motivul este acum unul serios pentru eliminarea șefului CNAIR: întregul an 2016 nu a reușit să finalizeze licitațiile pentru deszăpezirea celor mai importante autostrăzi din sudul țării.

Situația nu este însă singulară; și antecesorul lui, Narcis Neaga (demis în decembrie 2015, la solicitarea fostului prim-ministru, Dacian Cioloș), a procedat la fel, așteptând să vină zăpezile pentru a încheia contractele de deszăpezire prin metoda negocierii directe.

Și de data aceasta, tipul procedurii a fost negocierea fără anunț de participare. Motivul: ansamblul ofertelor prezentate ca răspuns la o licitație deschisă, la o licitație restrânsă sau la un dialog competitiv a fost neconform sau inacceptabil.

“Au fost luate în considerare la negocieri doar ofertele care au respectat criteriile de selecție calitativă”, precizează CNAIR în anunțul de atribuire publicat marți în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Tel Drum SA, preferata lui Dragnea, a câștigat A1 și A2

Iată câștigătorii, în urma negocierilor:

  • Asocierea SC Fincodrum SA — SC Viabild Cons VT SRL — SC Tel Drum SA va deszăpezi Autostrada A1, contra sumei de 4.472.099 lei, fără TVA.
  • Aceeași asociere SC Fincodrum SA — SC Viabild Cons VT SRL — SC Tel Drum SA va deszăpezi Autostrada A2, valoarea contractului fiind de 2.806.473 lei, fără TVA.
  • SC Rebelis Construcții SRL a primit contractul pentru întreținerea curentă pe timp de iarnă a Autostrăzii A3, contra sumei de 3.280.337 lei, fără TVA.

Se știe că SC Tel Drum SA este firma preferată și protejată de Liviu Dragnea, liderul PSD. Dacă, totuși, Homor va fi menținut în funcție, înseamnă că a negociat “cum trebuie” contractele.

Totodată, au fost atribuite și contractele pentru deszăpezirea Lotului 2 SDN București Sud, unul dintre cele mai mai importante sectoare. Contractul a ajuns la Asocierea SC Anastamar Construct SRL — SC Itaro SRL iar valoarea este de 5.552.005 lei, fără TVA.

Deszăpezirea Lotului 5 SDN Târgoviște va fi asigurată de firma Eurocogen Filiala Aninoasa, contra sumei de 2.920.334 lei, fără TVA.

Lotul 6 SDN Ploiești, cu o valoare de 5.485.822 lei, fără TVA, a fost atribuit pentru deszăpezire firmei Rebelis Construcții SRL, care a câștigat și Autostrada A3.

Criteriul de atribuire menționat în anunțul postat în SEAP a fost prețul cel mai scăzut. Niciunul dintre contracte nu va putea fi subcontractat, se menționează în anunț.

Întreaga poveste a licitațiilor pentru deszăpezire și câștigătorii celorlalte loturi, AICI

sursă foto: CNAIR

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.