Control la Metrorex privind datoria către constructori

Corpul de control al premierului Viorica Dăncilă şi cel al ministrului Transporturilor, Lucian Șova, verifică modul în care au fost derulate contractele pentru realizarea magistralei de metrou M5 Drumul Taberei – Eroilor, precum şi circumstanţele în care Metrorex a ajuns să datoreze constructorilor 188 de milioane de lei, informează conducerea Metrorex, într-un comunicat transmis în 22 august.

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, în inspecție la șantierul metroului

Metrorex trebuie să plătească asocierii Astaldi S.p.a. – FCC Construccion SA, Delta ACM 93 SRL, AB Construct SRL aproximativ 40 milioane de euro pentru revendicări solicitate în perioada 2011-2015.

Metrorex asigură că face acum “toate demersurile” pentru achitarea datoriei stabilite printr-o hotărâre a instanţei în anul 2017, rămasă definitivă şi irevocabilă în luna mai 2018, “fără a afecta activitatea societăţii”.

“În prezent, Corpul de Control al prim-ministrului verifică modul în care au fost derulate contractele aferente obiectivului de investiţii magistrala 5 Drumul Taberei – Eroilor. Corpul de Control al ministrului Transporturilor analizează circumstanţele care au pus în sarcina Metrorex despăgubirea de 188 milioane de lei”, precizează șefii regiei.

În comunicat se mai arată că Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a solicitat Consiliului de Administraţie şi conducerii executive a Metrorex organizarea unei licitaţii pentru închirierea spaţiilor comerciale din staţiile de metrou, conform procedurilor legale la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul cu Sindomet Servcom SRL.

În acest sens, Metrorex a notificat Sindomet Servcom SRL că acest contract va înceta de drept în septembrie 2018. În continuare, Metrorex va respecta procedurile legale pentru închirierea spaţiilor comerciale din staţiile de metrou.

“Veniturile şi cheltuielile obţinute din activitatea contractului s-au repartizat din 2003 până în 2017, în cote de 25% pentru Metrorex şi 75% pentru Sindomet iar începând cu 26.09.2017, procentele de repartizare sunt 36% pentru Metrorex şi 64% pentru Sindomet Servcom SRL. Menţionăm că veniturile realizate de către Metrorex SA în anul 2017 în baza acestui contract sunt în valoare de 783.469 lei, pentru o suprafaţă închiriată de 5.900 mp”, au mai spus reprezentanţii Metrorex.

Sindicaliştii de la Unitatea Sindicat Liber Metrou (USLM) pichetează, începând din această săptămână, între orele 12:00-14:00, sediul Ministerului Transporturilor. Liderul de sindicat Ion Rădoi a declarat că siguranţa călătorilor cu metroul este în pericol, întrucât Metrorex are un deficit de 700 de oameni, iar sindicatul ia în calcul o nouă grevă generală dacă problemele nu se rezolvă.

Pe lista problemelor care trebuie rezolvate se află lipsa acută de personal (Memorandum), BVC insuficient (-95 de milioane de lei), noua organigramă a societăţii, situaţia contractului Alstom, situaţia contractului Astaldi, situaţia Clubului Sportiv muncitoresc Metrorex şi cea a contractelor de asociere în participaţiune dintre Metrorex şi Sindomet, sindicatul care îi reprezintă pe comercianţii de la metrou.

Protestele sindicaliştilor vor continua în 23 august la sediul Ministerului Transporturilor, iar pe 28 şi 29 august, în faţa Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.