COTAR: Așteptăm modificările legislative în concordanță cu decizia CJUE

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) anunță că transportatorii așteaptă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de Urgență, pentru a se modifica legislația românească în concordanță cu decizia Curții Europene de Justiție, care a declarat că activitatea UBER este de taximetrie.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

“Fiind taximetrie nelicențiată și neautorizată, așteptăm să reglementările necesare pentru toate firmele de transport persoane care fac în acest moment activități neautorizate și nelicențiate în România”, precizează COTAR, într-un comunicat remis redacției.

Amintim că, pe parcursul întregii zile de 20 decembrie, transportatorii de persoane membri ai COTAR au protestat în Piața Victoriei din București, cerând Guvernului să modifice Legea taximetriei astfel încât platformelor de tip Uber să le fie interzisă prestarea serviciului de taximetrie pe care îl efectuează de mai mult timp ilegal.

Așteptăm acum, după protestul de ieri și după informarea pe care domnul ministru al Dialogului Social, Gabriel Petrea, a făcut-o în Guvernul României, să se ia o decizie pentru rezolvarea situației transportatorilor, astfel încât să fie eliminată pirateria de orice fel. După ce domnul ministru Gabriel Petrea va prezenta și în scris, primului ministru, situația actuală a transportatorilor și așteptăm cu interes luarea unei decizii favorabiile transportatorilor autorizați din România, ținând cont de faptul că atât Ministerul de Interne, cât și MDRAP au semnat această ordonanță de urgență pentru eliminarea sintagmei „în mod repetat” din legea 38/2003, pentru ca organele abilitate ale statului să poată aplica legea în mod unitar și pentru a eradica actvitatea neautorizată și nelicențiată din domeniul transporturilor rutiere de persoane – de taxi, rent a car și prin curse regulate sau ocazionanle. Așteptăm de mai mulți ani această OUG care să oprească pirateria și activitatea tuturor firmelor care fac transporturi neautorizate, ascunzându-se în spatele unor platforme digitale. Premierul trebuie să țină cont și de Cortea Europeană de Justiție, a cărei decizie arată că activitatea UBER este de taximetrie, nu de platformă digitală. Noi ne menținem punctul de vedere și așteptăm cu interes hotărârea premierului. Până în momentul de față, acestei OUG i s-a opus doar ministrul pentru relația cu parlamentul, Viorel Ilie”, declară Vasile Ștefănescu, președinte C.O.T.A.R.

“Referitor la afirmațiile făcute în seara de 20 decembrie (la Realitatea TV – n.r.) de Augustin Hagiu, care nu este transportator, acuzații la adresa membrilor C.O.T.A.R., ne rezervăm dreptul de a-l ataca în instanță și de a demonstra, cu documente și cu martori, că toate acuzațiile expuse în spațiul public sunt nefondate”, se mai arată în comunicatul de presă.

Reprezentanții COTAR mai spun că “peste 10.000 de taximetriști și transportatori rutieri de persoane din București și alți peste 40.000 din toate marile orașe ale țării așteaptă materializarea acestei OUG promise de 3 ani, pentru scoaterea în afara legii a celor care fac transport neautorizat și nelicențiat, periclitând atât activitatea firmelor care respectă legislația în vigoare, cât și viața persoanelor care folosesc transportul rutier”.

“În România sunt 110.000 de transportatori, însemnând cei care fac transport în regim de taxi și închiriere, precum și cei care au investit în transporturile de persoane care au curse regulate. Toți acești trasnportatori sunt piratați zi de zi de cei care fac concurență neloială și fraudă fiscală.

Transporturile rutiere aduc anual 4,7% din PIB. Concurența neloială fură acești bani de la bugetul statului. COTAR așteapră revenirea la o situație de normalitate, prin Ordonanță de Urgență”, potrivit COTAR.

CONFEDERAŢIA OPERATORILOR şi TRANSPORTATORILOR AUTORIZAŢI din ROMÂNIA (C.O.T.A.R.) este reprezentativă la nivel naţional, conform Legii nr. 62/2011 şi a Sentinţei Civile nr. 23 FED/16.11.2013, Sentinţă Civilă nr. 2 REP/16.01.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, pe sectorul de activitate „transporturi rutiere”, ”şcoli de conducere auto” având ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.