COTAR: Euroins dă doar 20 de lei/zi la închiriere auto păgubiților RCA

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) acuză societatea de asigurare Euroins că plătește numai 20 de lei/zi închirierea unei mașini în caz că păgubiții înregistrează un accident și ar fi trebuit să fie despăgubiți în baza poliței de asigurare RCA. Aceasta, în condițiile în care cel mai mic preț pentru închirierea unei mașini este 25 de euro pe zi.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

„Bătaia de joc continuă, pe piața de asigurări din România. Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) atrage atenția autorităților române și celor 8 milioane de șoferi din România, cu privire la modul în care societatea de asigurări Euroins, autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să vândă polițe de asigurare obligatorie RCA, întelege să despăgubească atunci când păgubiții înregistrează un accident și ar fi trebuit să fie despăgubiți, în baza poliței de asigurare RCA obligatorie.

Păgubiții RCA au dreptul, de peste 4 ani, să primească inclusiv compensații bănești de la firmele de asigurări care vând RCA, cu titlul de despăgubire, pentru lipsa de folosință a autovehiculului avariat. Conform Legii 132/2017, polița RCA acoperă și riscul ce reprezintă „prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate”.

Din păcate, supravegherea pieței de asigurări din România a fost în permanență un dezastru, firmele de asigurări beneficiind de o clemență greu de explicat din partea Autorității de Supraveghere Financiară și din partea Direcției Naționale Anticorupție, marii perdanți ai acestei nesupravegheri a multinaționalelor din asigurări fiind sutele de mii de păgubiți RCA, care sunt abuzați și despăgubiți în bătaie de joc, de către marile firme de asigurări care vând RCA și care preferă să achite amenzile simbolice aplicate de către ASF, decât să despăgubească întreg prejudiciul suferit de persoanele nevinovate de producerea accidentelor.

Vasile Ștefănescu

„Când plătești 10% din valoarea despăgubirii, iar pe cei 90% îi transferi în conturi din afara țării, plata unor amenzi de 100.000 de euro aplicate de câteva ori pe an unei astfel de firme de așa-zise asigurări pare o rețetă de succes în România. Este ca și cum o firmă refuză să plătească taxele către stat, preferând să plătească niște amenzi absolut derizorii, raportate la suma datorată statului român. Euroins încasează 100.000 de euro la fiecare 45 de minute în care vinde RCA, de luni până vineri. Când le aplici 3-4 amenzi de această valoare pe an, cele 4 amenzi sunt recuperate în 3 ore de către Euroins. Până când va mai contiuna această mascaradă, domnule vicepreședinte al ASF, Cristian Roșu? Mai există cumva instituția numită Direcția Națională Anticorupție în România? Avem senzația că s-au prins cu toții într-o horă a hoției!” – a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Afacerea unor firme de asigurări se bazează de mulți ani pe neplata despăgubirii și pe faptul că sub 10% dintre români au timp, bani și sunt dispuși să se judece în instanță cu firmele de asigurări pentru a-și primi drepturile legale în integralitate. Euroins consideră ca 20 de lei pe ziua de închiriere a unui autovehicul este suficient pentru un păgubit pentru a închiria o mașină. Cel mai mic preț pentru închirierea unei mașini este 25 de euro pe zi, pentru Dacia Logan.

În timp ce Euroins despăgubește cât vrea și când vrea, prețul RCA s-a triplat în această toamnă în unele cazuri, chiar dacă șoferii nu au înregistrat daune și ar fi trebuit să beneficieze de o reducere a costurilor pentru prima RCA.

„Am discutat cu colegii din Confederație și mi-au spus cu toții că dacă Euroins le pune la dispoziție mașini de închiriat cu 20 de lei/zi, vor renunța cu toții la leasinguri și credite, pentru că oferta firmei Euroins este ireal de convenabilă. Îi întrebăm public pe acționarii firmei Euroins dacă oferta lor de închiere a unui autovehicul cu 20 lei/zi este una serioasă și fermă, pentru că suntem interesați în mod oficial de această ofertă a lor. De asemenea, îi întreb pe acționarii bulgari, dacă banii încasați de la români din vânzarea de polițe RCA nu ar fi trebuit să aibă ca destinație plata integrală a despăgubirilor? Nu cumva banii românilor s-au rătăcit în cu totul alte conturi??? În timp ce autoritățile române închid în mod complice ochii la abuzurile perpetue ale acestei firme de asigurări, bătaia de joc la adresa șoferilor români obligați să cumpere un RCA din ce în ce mai scump, pare fără de sfârșit!”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.