COTAR, replică la Uber: Lansăm și noi o petiție, dar pentru respectarea legii

2

În replică la petiția lansată de Uber, Bolt și Clever, pentru urgentarea reglementării serviciilor de ridesharing, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) lansează, la rândul său, o petiție, dar “pentru respectarea legilor țării și sancționarea tuturor celor care încalcă legislația în vigoare”.

Vasile Ștefănescu, președintele COTAR

„Ca răspuns la petiția lansată pentru încălcarea legislației, prin permiterea activităților de „ridesharing” în România în afara cadrului legislativ, lansăm și noi o petiție pentru a cere respectarea legii. Timp de patru ani, transportatorii autorizați, care respectă cel puțin patru legi ignorate de companiile de „ridesharing”, au fost obligate să se descurce pe o piață acaparată de firmele care ne-au făcut concurență neloială, în formă continuată. Mai mult, a trebuit să suportăm atacurile frecvente și violente din partea autorităților statului, a Consiliului Concurenței și a politicienilor, care, în loc să apere cadrul legal, au apărat interesele celor care încalcă legislația în vigoare, adică firmele care fac activități nereglementate. Conform legislației în vigoare, orice activitate neautorizată este sancționată, iar banii obținuți din astfel de activități ar trebui să fie confiscați, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii patru ani, în cazul companiilor care fac transport neautorizat de persoane”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Iată și celelalte precizări, în comunicatul transmis de COTAR redacției:

“Îi invităm să semneze această petiție pe toți cei care își doresc normalitate în România și respectarea statului de drept!

Transportul rutier de persoane suferă din multiple cauze. Capitala este mai afectată decât celelalte localități, pentru că numărul real al cetățenilor depășește numărul rezultat în urma ultimului recensământ, tinând cont de faptul că peste 3.000 de autorizații nu sunt scoase la atribuire, conform legii. Astfel, s-a ajuns la situația în care activitățile de ridesharing au fost percepute ca o necesitate, iar societatea civilă acționează în consecință, crezând că în acest fel se vor rezolva problemele de transport. De fapt, situația este creată artificial, prin subdimensionarea parcului auto al firmelor de taxi, pentru a crea nevoia unei suplimentări din alte surse.

Înțelegem nevoile cetățenilor, ale clienților noștri, care sunt, pe bună dreptate, nemulțumiți de timpii de așteptare, dar nu înțelegem de ce există politicieni care își fac astăzi campanie electorală susținând o activitate ilegală. Mai mult, nu înțelegem cum este posibil ca exact cei care cer voturi pentru a ajunge în Parlammentul European sau în Parlamentul României, pentru a face legi, arată exact că nu înțeleg ce presupune o lege și necesitatea respectării ei. De asemenea, nu înțelegem cum poate fi reglementată aceeași activitate economică prin două legi diferite, una pentru cei care plătesc taxe și impozite în plus și alta pentru cei care ar putea fi scutiți de aceste taxe și impozite. Pe ce bază? Mai trebuie să menționăm că nu noi am ales să fim „galbenii”, ci ni s-a impus tot prin lege culoarea galben, pentru recunoașterea în trafic a mașinilor care fac transport de persoane în regim de taxi, în timp ce șoferii care pretind că fac „ridesharing” pot avea orice fel de mașină, de orice culoare.

Mai amintim faptul că susținătorii activității nereglementate de „ridesharing” în România nu țin cont de faptul că activitatea în sine nu există așa cum este descrisă din punct de vedere terminologic, pentru că niciun șofer nu merge din punctul A în punctul B cu mai multe persoane, pentru a împărți prețul cursei în mod egal, ci comenzile se iau prin același tip de aplicații pe care le au și companiile de taxi, doar că taximetriștii nu  au voie să practice tarif dinamic, în timp ce șoferii care fac pretinsul „ridesharing” îl pot practica, fără a fi amendați.

Mai mult, șoferii care pretind că fac „ridesharing” pot trimite un așa-zis bon fiscal nelegal, pe e-mail, în timp ce taximetriștii sunt obligați prin lege să dea bon fiscal și să-și schimbe casele de marcat periodic, având astfel cheltuieli suplimentare, în timp ce șoferii care fac pretinsul „ridesharing” nici măcar nu sunt obligați să aibă casă de marcat. Toate aceste diferențe care arată clar concurența neloială se cer acum a fi reglementate printr-o nouă lege. Nu înțelegem ce fel de lege ar putea face posibile toate aceste discriminări pe o piață deja reglementată, unde unora li s-a permis să funcționeze în afara legii, timp de patru ani, în detrimentul celor care au respectat legea.

În legătură cu neregulile și comportamentul neadecvat al unora dintre șoferii de taxi, mai trebuie să precizăm că, în timp ce companiile care pretind că fac „ridesharing”, își permit să refuze să mai lucreze cu șoferii care le fac probleme, aceștia nefiind angajați, ci pretinși „parteneri”, firmele de taxi nu au dreptul, conform Codului Muncii, să aplice sancțiuni sau să concedieze șoferii, chiar dacă aceștia au un comportament necivilizat. Orice angajat are drepturi garantate și legea îi apără aceste drepturi, atât în detrimentul angajatorului, cât și în detrimentul clientului nemulțumit.

Având în vedere toate aceste aspecte, îi rugăm să semneze petiția noastră pe toți cetățenii care își doresc respectarea legislației în România, drepturi egale pentru toți și eliminarea discriminărilor și a abuzurilor!”.

2 COMENTARII

  1. Eu sunt de acord cu taximetriști dar daca te duci la ei sa te duca 5 km iti cer triplu față de cât face.Asta e normal domnilor TAXIMETRIȘTI?Un raspuns va rog daca se poate.Si dacă faci reclamație nu se întâmplă nimic.Deci ???

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.