COTAR: Suntem consternați de afirmațiile susținătorilor Uber

“Politica de dreapta nu include încălcarea legilor, frauda fiscală, veniturile ilicite și concurența neloială”!

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) își manifestă “consternarea față de reacțiile unor lideri politici de dreapta și ale altor susținători UBER, în legătură cu deciziile și declarațiile absolut pertinente ale primarului Capitalei, Gabriela Firea, care a anunțat ieri, 4 decembrie 2017, că în București vor circula exclusiv taxiuri autorizate”. “Domnul Cristian Bușoi ar trebui să înțeleagă diferența dintre lupta politică și cea pentru respectarea legii”.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, și președintele COTAR, Vasile Ștefănescu

„În urma întâlnirii pe care am avut-o ieri cu Primarul General, Gabriela Firea, Primăria Capitalei a răspuns în modul cel mai firesc solicitărilor noastre care exprimă cerințele tuturor asociațiilor taximetriștilor licențiați: eliminarea concurenței neloiale, practicate prin sistemele de aplicații online ce oferă servicii ilegale de taximetrie. Din moment ce noi plătim taxele impuse prin lege și respectăm toate cerințele legilor în vigoare, nu putem înțelege de ce anumiți lideri politici pot susține că alți „șoferi” pot circula fără autorizații, în afara legilor țării și fără niciun fel de constrângere, sub pretextul că duc România la un nou nivel de civilizație și progres, prin introducerea pe piață a unor aplicații – și ele ilegale, despre care deja s-a vorbit la nivel internațional, începând din luna noiembrie, când s-a dat publicității informația că UBER a ascuns adevărul în legătură cu hackerii care au furat datele personale ale câtorva mii de clienți, inclusiv accesul la conturile din bănci. Primarul General ne-a garantat că vor fi luate toate măsurile legale, astfel încât legislația de specialitate în vigoare să fie respectată de toți cei care practică activitatea de taximetrie, transport persoane în Capitală”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Iată și celelalte precizări, în comunicatul COTAR remis redacției:

Regulamentul pe care l-am discutat cu Primarul General prevede următoarele: vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei, care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, precum și în cele ale HCGMB 78/2008 și ale Codului Fiscal. De asemenea, operatorii de taxi vor fi obligați să aibă o ținută civilizată, un limbaj adecvat, mașini curate și care să garanteze siguranța cetățenilor. Toți cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligați să respecte aceasta prevedere din  regulament, în care se vor introduce și sancțiuni pentru cei care astăzi nu fac cinste acestui serviciu de utilitate publică. Primarul General a declarat că se va asigura că acest regulament va fi respectat în integritate.

              Primarul General a înțeles și faptul că persoanele care practică ilegal acestă activitate nu garantează siguranța cetățenilor, nefiind supuse niciunui control legal. De asemenea, Gabriela Firea a propus că Primăria Municipiului București, prin Compania Municipală Tehnologia Informației și Compania Municipală Managementul Traficului, să realizeze parteneriate cu structurile de taximetrie recunoscute pentru implementarea unor servicii online de rezervări, curse și plată, facilitând accesul bucureștenilor la serviciile de taxi

Consternant este răspunsul firmei UBER: Aplicațiile ca Uber, serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun constituie, împreună, soluții care pot duce la reducerea aglomerației, a poluării și pot rezolva problema parcărilor din București. Peste 350.000 de bucureșteni se bazează pe Uber pentru drumurile zilnice și mii de șoferi parteneri fac un venit în plus, prin intermediul aplicației și contribuie la bugetul public” au transmis oficialii Uber România, în replică la tot ceea ce s-a discutat și mai ales în legătură cu necesitatea respectării legilor din România.

Ce venituri în plus? În baza căror legi și autorizări sunt obținute? Sunt respectate prevederile Codului Fiscal? Zecile de mii de autoturisme care practică activitatea de transport persoane prin intermediul acestor aplicații – UBER, TAXI FLY, BLA BLA CAR etc. – sunt licențiate, autorizate, șoferii sunt atestați? Fac ITP din 6 în 6 luni? Respectă toate prevederile legale din domeniu? Mai mult: 25% din veniturile ilicite obținute, care rămân în Olanda și sunt purtătoate de taxe și impozite, TVA, ale cui sunt? De ce nu vor să se autorizeze în România? La aceste întrebări, reprezentanții acestor platforme ori nu au răspuns, ori răspunsurile lor nu au avut nicio legătură cu întrebarea pusă.

Le amintim reprezentanților firmei UBER și susținătorilor lor că protestele împotriva companiei nu s-au organizat doar în România, ci în toate țările în care această companie face același lucru: încalcă legislația, nu  plătește taxele și impozitele conform legilor în vigoare, nu lucrează cu șoferii conform legislației muncii, face concurență neloială, iar activitatea nu poate fi controlată sau sancționată, deși toate celelalte firme care respectă legea sunt și controlate și sancționate. În continuare, discursul reprezentanților firmei UBER este același, pe linie de corporație: „acuzațiile sunt nefondate, UBER este un serviciu sută la sută fiscalizat în România, plătește taxe în România pentru activitățile pe care le desfășoară, șoferii noștri parteneri colaborează cu noi prin entități fiscale, iar utilizatorii primesc o factură fiscală după fiecare cursa”.

Dacă ar fi nefondate acuzațiile, de ce ar protesta absolut toți taximetriștii din toate țările în care își desfășoară activitatea firma UBER? Cum ar fi posibil ca acuzațiile să fie nefondate, din moment ce legea permite un număr limitat de licențe, iar UBER declară că are mii de mașini în Buucrești?

În luna august, primarul Londrei a luat decizia de a retrage licenţa UBER, pentru a respecta legislaţia britanică. Autorităţile londoneze au respins categoric încercările firmei UBER de a eluda legislaţia britanică. Primarul Londrei a declarat că a sprijinit pe deplin decizia de a revoca licența firmei UBER, pentru că toate companiile trebuie să “joace după reguli”. “Vreau ca Londra să fie în fruntea inovării și a noilor tehnologii și să fie o casă naturală pentru companii interesante noi care ajută londonezii prin furnizarea unui serviciu mai bun și mai accesibil. Cu toate acestea, toate companiile din Londra trebuie să se conformeze legilor, regulamentelor în vigoare, și să respecte standardele înalte pe care le așteptăm – în special în ceea ce privește siguranța clienților. Furnizarea unui serviciu inovator nu trebuie să fie în detrimentul siguranței și securității clienților, a companiilor licenţiate”, a declarat primaurl Londrei.

Și în acest caz firma UBER a comunicat că este consternată de faptul că “departe de a fi deschisă, Londra este închisă companiilor inovatoare“. Le amintim reprezentanţilor firmei UBER că principiile filosofice, de tipul „deschidre” şi „închidere” nu au nicio legătură cu aplicarea legilor în vigoare, care reglementează activităţi economice şi sisteme fiscale.

De asemenea, le reamintim reprezentanţilor firmei UBER şi susţinătorilor lor că orice întreprinzător, fie el producător, comerciant sau prestator de servicii, PFA sau firmă, şi-ar dori să îşi desfăşoare activitatea într-un paradis fiscal, să inventeze şi să implementeze sisteme informatice care simplifică activitatea, numai că fiecare stat are legi care reglementează foarte clar toate tipurile de activităţi economice şi modalităţile de plată, taxele şi impozitele, iar în cazul transporturilor există foarte multe reglementări şi restricţii care trebuie să fie respectate şi care, dacă sunt încălcate, sunt sancţionate contravenţional, conform legilor în vigoare. Le reamintim reprezentanţilor UBER şi susţinătorilor lor că legile în vigoare îi obligă pe transportatori să respecte prevederile legale, iar nerespectarea acestora atrage după sine sancțiuni, până la retragerea licențelor și autorizațiilor de funcționare, ceea ce înseamnă închiderea activității, nicidecum libertatea de exprimare în traficul rutier, conform unor legi proprii care le sfidează pe cele ale țării.

O altă activitate de transport persoane neautorizată, dar şi nesancţionată de autorităţi printe multe altele, este cea practicată prin aplicatia “bla bla car” şi prin curse regulate ilegale, fără licenţă, însă afişate public pe site-ul autogari.ro, astfel încât autorităţile de control ar putea să le oprească şi să le sancţioneze, dar nu o fac, de mai mulţi ani, pentru că le lipsește parghia legală, ceea ce  solicităm de ani de zile și nu se vrea. De ce? Pentru că în spatele acestor ilegalități  sunt oameni politici care împreuna cu “La Familia“ (acea familie care a adus în România firma UBER și cu ajutorul căreia UBER nu este deranjată de Fisc), calcă în picioare orice lege din această țară, pentru bunăstarea lor.

În acest context, cerem Primului Ministru, organelor de control abilitate să ne explice de ce nu aplică şi pentru ei toate prevederile legale pentru a împiedica activitatea ilegală a acestor firme care fac de fapt transport de persoane nelicentiat, venituri ilicite, fraudă fiscală, concurenţă neloială transportatorilor autorizaţi din România. Doar în ultimul an ne-a promis un Prim Ministru şi un Ministru al Transporturilor că vor rezolva problema respectării legii, dar încă nu s-a luat nicio măsură concretă, în afară de cea a Primarului General Gabriela Firea, similară cu cea a primarului Londrei, care sperăm să se aplice și la București.

În data de 27.11.2017 am depus cerere de protest la Primăria Capitalei, pe data de 04.12.2017 am participat la comisia de avizare, așteptăm protocolul semnat. S-au depus cereri de protest în toate marile orașe din țară, acolo unde activitatea ilegală de transport persoane a luat o mare amploare, prin intermediul acestor aplicații.   

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.