COTAR: Transportatorii îl vor sancționa pe președintele Iohannis la viitoarele alegeri

Nemulțumiți de Ordinul semnat în 6 decembrie de ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Șova, privind modificarea şi completarea Ordinului 980/2011 – Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere de persoane interjudețene și județene, COTAR amenință că transportatorii îl vor sancționa pe președintele Klaus Iohannis la viitoarele alegeri prezidențiale, din decembrie 2019.

Vasile Ștefănescu, președintele COTAR

Totodată, COTAR va ataca în instanță Ordinul. 

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) cer clarificarea situației de la Ministerul Transporturilor, care a făcut posibilă o situație fără precedent în istoria postdecembristă: un ministru demisionar a reușit să mai semneze un Ordin de Ministru și să se abțină de la un vot, astfel încât să distrugă și transporturile rutiere de persoane, și pe cele de marfă.

„Întrebarea pe care o pun transportatorii de persoane și de marfă președintelui României, Klaus Iohannis, este următoarea: De ce Lucian Șova a fost menținut la Ministerul Transporturilor, astfel încât să reușească să aducă niște modificări legislative care, în modul cel mai clar, servesc unele grupuri de interese? Acțiunea politică pare a ascunde o acțiune de lobby, care în România nu ar fi posibilă, conform legii, doar că nu putem înțelege acțiunea Președintelui Klaus Iohannis altfel decât din dorința de a susține acest lobby pe care noi, transportatorii, îl reclamăm de mai mulți ani. Faptul că Președintele nu a răspuns apelului nostru, ne face să credem că suntem victimele unui blat la cel mai înalt nivel din stat, unul fără precedent în istoria ultimior 29 de ani, iar pentru lipsa de acțiune a președintelui, îl vom sancționa pe Klaus Iohannis, anul viitor, la alegeri. Suntem, în total, peste 1 milion de votanți – patronate din transporturile rutiere de persoane și de marfă”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Situația fără precedent este acoperită de o luptă politică între Președintele României și Guvernul României, doar că nu se poate aduce nicio explicație logică pentru faptul că exact Ministerul Transporturilor a rămas în așteptare, astfel încât ministrul demisionar Lucian Șova să poată rezolva problemele grupurilor de interese care vor să intre pe piața din România. Poate fi o coincidență, dar această situație are toate elementele unei „perdele de fum”, fiind în aparență un conflict politic și o demonstrație de forță făcută de Președintele României, dar tocmai faptul că acest conflict nu are neapărat o miză, urmând să se soluționeze foarte curând, arată că de fapt s-a dorit menținerea în funcție a ministrului demisionar Lucian Șova pentru a i se permite să modifice legislația, în favoarea unor lobbyiști – ceea ce s-a și întâmplat. Tocmai caracterul heirupist al acțiunilor lui Lucian Șova, din ultimele zile, arată că misiunea lui a fost aceea de a regla niște conturi.

COTAR va acționa în instanță toate deciziile luate de ministrul demisionar Lucian Șova care au ca rezultat distrugerea sectorului de Transporturi din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.