Cresc amenzile auto

Amenzile de circulatie vor creste de la 1 ianuarie, odata cu salariul minim brut pe economie – majorat miercuri de Guvern de la 670 la 700 de lei -, intrucat cele doua componente sunt corelate.

Astfel, punctul de amenda va creste cu 3 lei. Codul Rutier prevede, la articolul 98, ca amenzile contraventionale se stabilesc in cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor-amenda aplicate. Un punct-amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie aprobat prin hotarare a Guvernului. Cum salariul minim brut a fost de 670 de lei in 2011 – si mai este pana la sfarsitul anului -, valoarea unui punct de amenda este inca 67 de lei. De la anul, va fi 70 de lei.

In functie de gravitatea contraventiilor comise si de pericolul social pe care il prezinta, sanctiunile sunt aplicate cu un anumit numar de puncte-amenda. Astfel, pentru depasirea vitezei legale, soferii vor plati de la 1 ianuarie amenzi intre 140 lei – pentru depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respective – si 1.400 de lei, pentru depasirea cu peste 41 km/h a vitezei.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.