Cu bicicleta, mars al solidaritatii antidrog in Bucuresti

Iubitorii miscarii in aer liber sunt invitati sa vina cu bicicleta, sambata, la cea de-a treia editie a Marsului Solidaritatii Antidrog, eveniment organizat de Primaria Sectorului 1 si Asociatia \’\’Forumul Antidrog\’\’ – FORAD.

Evenimentul, care marcheaza Ziua Mondiala a Luptei Antidrog, va incepe la ora 12:00, pe traseul: Piata Presei Libere (capatul liniei de tramvai 41), Sos. Kiseleff, Arcul de Triumf, Sos. Kiseleff, Piata Victoriei, Bd. Lascar Catargiu, Piata Romana si retur.

Startul marsului, pentru cei ce spun \’\’NU!\’\’ consumului si traficului de droguri, va fi dat de Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, iar la actiune pot participa cetateni de toate varstele, numai sa vina cu bicicleta. Li se vor alatura elevi din Sectorul 1 care vor conduce bicicletele puse la dispozitie de centrele bike-sharing gratuit din Parcurile Herastrau si Kiseleff.

Marsul se doreste a fi un semnal de alarma in privinta amplorii pe care a luat-o consumul de droguri, din cauza lipsei de reactie a autoritatilor. \”Sportul inseamna viata, drogurile inseamna moarte. Marsul antidrog pe biciclete se adauga celorlalte proiecte ale Primariei Sectorului 1 de promovare a unui mod de viata sanatos: \”Cupa 1\” – cea mai importanta competitie a sportului scolar din Capitala, centrele de bike-sharing gratuit din parcurile Herastrau si Kiseleff, amenajarea a doua bazine de inot, de dimensiuni olimpice, la Scoala nr. 3, precum si modernizarea principalelor baze sportive din Sectorul 1. Este de datoria administratiei locale sa ofere adolescentilor alternative sanatoase de petrecere a timpului liber, iar sportul este este cea mai buna modalitate de a-i tine pe tineri departe de droguri si de delincventa\”, ne-a declarat primarul Chiliman.

Magda SEVERIN

Foto: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.