Cu ITP-ul expirat, a încercat să mituiască polițistul

Ofițerii DGA Gorj l-au prins în flagrant delict pe un șofer care a încercat să mituiască un polițist rutier care îl prinsese cu ITP-ul expirat la mașină. Acum s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită.

Iată precizările DGA:

“Ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au organizat și realizat, în data de 13.07.2018, prinderea în flagrant a unui bărbat, persoană fără calitate specială, în timp ce oferea suma 500 de lei, cu titlu de mită, unor agenți de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj –  Secția 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești, pentru a nu fi luate măsurile legale împotriva sa.

În fapt, în aceeași zi, un echipaj format din doi agenți de poliție, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic a autoutilitară condusă de un bărbat din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj. În urma verificărilor efectuate, agenții de poliție au constatat că autovehiculul are inspecția tehnică periodică expirată.

După ce i s-a adus la cunoștință faptul că urmează să-i fie reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare, conducătorul auto a oferit, cu titlu de mită, suma de 500 de lei celor doi polițiști pentru a nu dispune măsurile legale, însă agenţii de poliţie au refuzat categoric oferta, au continuat să întocmească  actele de constatare și au sesizat fapta la D.G.A. – S.J.A. Gorj.

În cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 zile față de inculpat pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.