DACIA și-a reunit pentru prima dată clienții români

Domeniul Mogoșoaia a fost sâmbătă, 8 iulie, locul de întâlnire al clienților și pasionaților mărcii Dacia. Peste 1000 de persoane au răspuns invitației lansate de constructorul român de automobile și au fost încântați să arate că aparțin familiei Dacia din România, sosind la eveniment în peste 400 de automobile ale mărcii.

Vizitatorii aflați sâmbătă în „LUMEA DACIA” au petrecut o zi în natură alături de cei dragi, având la dispoziție o paletă largă de activități interesante pentru toate vârstele sau gusturile, de la concursuri cu premii atractive, prezentarea gamei de modele Dacia și a câtorva mașini de raliu, până la concerte antrenante cu unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului.

Copiii au fost încântați de prezența toboganelor gonflabile sau ale simulatoarelor auto, au colorat schițe cu mașini Dacia și s-au lăsat antrenați de animatorii profesioniști costumați în cele mai populare personaje Disney.

Pentru cei mari, a fost deopotrivă distractiv și relaxant să își coopteze familiile la activitățile sportive amenajate pe pajiștea generoasă a domeniului, cum ar fi volei, badminton, tenis de masă sau fotbal.

În plus, la sfârșitul zilei, un cuplu tânăr din București a fost fericitul câștigător al unui week-end la Paris, acesta fiind marele premiu oferit de organizatori.

Produs românesc de vocație europeană, Dacia nu este doar o marcă de succes, care exportă peste 90% din producție în 44 de țări ale lumii, pe patru continente, ci și un brand care suscită pasiune și atașament. Și asta din partea celor mai exigenți clienți din Europa Occidentală.

Clienții români veniți în „LUMEA DACIA” în acest week-end au arătat că sunt la fel de mândri de această marcă precum posesorii din restul Europei.

Evenimentul din România se încadrează într-o serie de manifestări care reunesc pasionați ai mărcii Dacia din întreaga lume.

În fiecare an, mii de clienți vest europeni care au ales un model produs la Mioveni își dau întâlnire pentru a petrece împreună, reuniți de atașamentul comun pentru Dacia. Cluburi și asociații ale pasionaților mărcii Dacia au luat ființă în ultimii zece ani în aproape toate țările occidentale, din Franța, Germania și Olanda, până în Danemarca sau Irlanda și, recent, chiar în Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.