Daniela Davidescu, numită director de operațiuni la ALD Automotive România

Daniela Davidescu ALD Automotive_1Daniela Davidescu, fost director Contact Center în cadrul BRD, filiala românească a grupului Société Générale, a fost numită începând cu data de 3 ianuarie 2017 în funcția de director de operațiuni la ALD Automotive România.

Daniela Davidescu este responsabilă cu administrarea serviciilor de achiziție și livrare a autovehiculelor noi, a serviciilor post vânzare (întreținere, asigurări, asistență, anvelope, customer care etc.) şi a activității de vânzare a maşinilor rulate returnate la finalul contractelor de leasing operațional.

„Daniela are o experiență vastă pe piața serviciilor financiare și în industria de automotive și cunoaște nevoile specifice de produse și soluții de finanțare pentru dezvoltare ale companiilor din România. Împreună, vom continua să dezvoltăm cele mai bune soluții personalizate atât pentru zona corporate, cât și pentru clienții IMM-uri”, a declarat Frédéric Banco, director general al ALD Automotive România.

„Mă alătur unei echipe de specialiști, care le oferă clienților serviciile cele mai bune și potrivite cu nevoile lor, astfel încât ei să se poată concentra pe activitatea de bază a afacerii lor. Alături de colegii mei, vom sprijini clienții din momentul selectării vehiculelor și mai departe pe toată durata contractului, prin soluții personalizate și noi servicii care mențin standardul de calitate al companiei”, a declarat Daniela Davidescu, director de operațiuni al ALD Automotive.

Daniela Davidescu_ALD Automotive

Daniela Davidescu are o experiență de 23 de ani în servicii financiare, începându-și activitatea în domeniu în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), pe poziția de analist, în departamentul de Operațiuni cash și metale prețioase.

În ultimii 16 ani a ocupat mai multe poziții în cadrul grupului Société Générale, cele mai recente fiind de director comercial al BRD SOGELEASE IFN (2007 – 2013) și director Contact Center în cadrul BRD Groupe Société Générale (august 2013 – decembrie 2017).

ALD Automotive

ALD Automotive este divizia specializată în leasing operațional și administrarea flotelor de autovehicule a Grupului Société Générale. ALD Automotive este unul dintre cei mai mari furnizori din Europa și o companie de referință pe 

piața sa:

  • Operează în 41 de țări,
  • Are 6.000 de angajați,
  • Administrează peste 1.400.000 de autovehicule (31 decembrie 2016).

Combinând profesionalismul și calitatea serviciilor, ALD Automotive oferă companiilor soluții integrate cu valoare adăugată atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Pentru mai multe informații, puteți urmări compania pe LinkedIn sau puteți vizita adresa: www.aldautomotive.com.

ALD Automotive în România

Operațională în România din 2005, ALD Automotive este filiala BRD – Groupe Société Générale și a Grupului ALD Automotive. Compania oferă leasing operațional full service, asigurând finanțarea și o gamă completă de servicii de administrare pentru flotele de autovehicule. ALD Automotive este certificată SRAC pentru standardele ISO 9001:2008 și ISO 14001:2005.

Pentru mai multe informații, puteți urmări compania pe LinkedIn sau puteți vizita adresa: www.aldautomotive.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.