Deficitul comercial a sărit de 11,3 miliarde lei

Deficitul balanţei comerciale a României (FOB/CIF) a depășit în primele 11 luni din 2017 suma de 11,344 miliarde de euro, în creştere cu 2,569 miliarde de euro față de perioada similară din 2016.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate în 9 ianuarie, exporturile FOB au însumat în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 58,146 miliarde de euro, cu 9,5% peste nivelul din primele 11 luni ale anului precedent.

În același timp, importurile CIF au însumat 69,491 miliarde de euro, în creştere cu 12,3% faţă de intervalul de referinţă.

În luna noiembrie, exporturile FOB au fost de 5,785 miliarde de euro, importurile CIF de 6,908 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 1,122 miliarde de euro.

În schimb, exporturile din luna noiembrie au crescut cu 8,9%, iar importurile cu 11,8% faţă de noiembrie 2016.

Statistica relevă, totodată, că valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în primele 11 luni din acest an s-a ridicat la 44,168 miliarde de euro la expedieri şi la 52,721 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76% din total exporturi şi 75,9% din total importuri.

De asemenea, valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri, în perioada ianuarie – noiembrie 2017, a fost de circa 13,978 miliarde de euro la exporturi (24% din total exporturi) şi de aproximativ 16,770 miliarde de euro (24,1% din total importuri).

Conform datelor oficiale, în intervalul de referinţă, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,4% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (33,4% la export, respectiv 30,9% la import).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.