UPDATE! Drumuri închise și trenuri anulate

Drumurile din sud-estul țării continuă să rămână blocate de viscol și ninsori, Dobrogea fiind complet izolată de restul țării și în 28 februarie, după 3 zile de închiderea circulației rutiere.

sursă foto: CFR Călători

Totodată, peste 100 de trenuri Regio și Interregio au fost deja anulate, iar traficul de pe Aeroportul Otopeni este mult întârziat, însă nicio cursă nu a fost anulată. Sunt cel puțin 16 curse care înregistrează întârzieri de până la o oră.

Trenuri

“Nicio linie de cale ferată nu a fost închisă, dar a fost restricţionată circulaţia pe anumite segmente de cale ferată, măsură necesară pentru a permie continuitate în traficul feroviar, dar și posibilitatea de a se acţiona, atunci când situaţia o impune, cu mijloace de intervenţie şi pluguri pentru deszăpezire. În acest moment, din cauza rafalelor puternice de vând de până la 60-70 km/h, pe 9 intervale de staţii din jumătatea de sud a ţării trenurile circulă doar cu tracțiune Diesel, iar pe un segment de cale ferată trenurile circulă cu viteza redusă de 50 km/h”, precizează CFR SA.

Tronsoane pe care se circulă în condiţii speciale:

  • Buzău – Făurei – viteza de circulaţie de 50 km/h, pe firul I
  • Caracal – Corabia – se circulă doar cu locomotive DA
  • Ciulnița – Urziceni – se circulă doar cu locomotive DA
  • Constanța – Mangalia – se circulă doar cu locomotive DA
  • Craiova – Calafat – se circulă doar cu locomotive DA
  • Tulcea – Medgidia – se circulă doar cu locomotive DA
  • Roşiori Nord – Zimnicea – se circulă doar cu locomotive DA
  • Roşiori Nord – Turnu Măgurele – se circulă doar cu locomotive DA
  • Giurgiu – Videle – se circulă doar cu locomotive DA

Pe segmentul de cale ferată Videle – Giurgiu se acționează cu plug pentru deszăpezire, iar personalul feroviar intervine constant pentru curățarea liniilor și a componentelor de cale ferată, la intrarea și ieșirea din gări.

UPDATE: Începând cu ora 14.45, se închide circulația rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 38, între Agigea și Negru Vodă, km 0+000 – km 53+800 din cauza ninsorii abundente și a viscolului puternic ce reduce vizibilitatea spre zero.

UPDATE ora 9.30Circulația rutieră pe DN 4, între București – Frumușani, km 12+500 – km 20+100, s-a redeschis pentru toate categoriile de vehicule.

A2, A4 și 20 de drumuri naționale sunt închise

Circulația este închisă pe 20 drumuri naționale și pe două sectoare de autostradă, iar pe alte câteva s-au impus restricții de trafic pentru autovehiculele de mare tonaj.

Potrivit CNAIR, drumurile închise sunt:

  • Autostrada A2 București – Constanța
  • Autostrada A4, Ovidiu – Agigea
  • DN 2 Lilieci – Ciocârlia,
  • DN 2A Hârşova – Ovidiu,
  • DN 2C Tovărăşia – Slobozia,
  • DN 2N Bogza – Dumbrăveni,
  • DN 3 Brăneşti – Constanţa,
  • DN 3A Lehliu – Drajna,
  • DN 3A Drajna – Fetești
  • DN 3B – Pod Călăraşi – Feteşti,
  • DN 3C Constanţa – Ovidiu,
  • DN 4 Popeşti Leordeni – Olteniţa,
  • DN 21 Slobozia – Călăraşi,
  • DN 22A Topolog – Hârşova,
  • DN 22C Cernavodă – Murfatlar;
  • DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti,
  • DN 31 Cuza Vodă – Olteniţa,
  • DN 41 Olteniţa – Plopşoru,
  • DN 5A Adunaţii Copăceni – Hotarele,
  • DN 5B Giurgiu – Ghimpaţi,
  • DN 65A Roşiorii de Vede – Turnu Măgurele
  • DN 65 E Furculeşti – Bogdana,
  • DN 21, între Însurăţei şi Slobozia,
  • DN 3 A, între Drajna şi Feteşti,
  • DN 22 A, între Cataloi şi Ciucurova,
  • DN 2C între Costeşti şi Slobozia
  • DN 2, între Ciocârlia şi Spătaru.

Restricții de tonaj 7,5t

De asemenea, compania de drumuri a instituit restricţii pentru autovehiculele de mare tonaj cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe:

  • DN 22 Smârdan – Baia,
  • DN 22D Horia şi 2 cantoane,
  • DN 22E Gârvan – I.C. Brătianu,
  • DN 22F Izvoarele – Nălbant,
  • DN 2A Malu – Slobozia,
  • DN 3A Drajna – Feteşti,
  • DN 2A Urziceni – Ion Roată.

Restricții de tonaj 3,5t

Restricţia pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone a fost instituită pe următoarele drumuri naţionale:

  • DN 22D Măcin – Horia,
  • DN 38, Agigea – Negru Vodă
  • DN 22 Tulcea – Baia (km 178+000 – km 232+900).

Restricții de tonaj 12t

Pe DN 5 Adunaţii Copăceni – Remuş a fost instituită restricţia de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală mai mare de 12 tone.

CNAIR precizează că a intervenit cu 1.314 de autoutilaje şi a răspândit peste 4.222 de tone de materiale antiderapante, la nivel naţional, în perioada 27 februarie, ora 17:00 – 28 februarie, ora 5:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.