Efectul inflației: Cerere mai mare cu 40% pentru transport de tip grupaj

În contextul inflației accentuate, cererea pentru transport de tip grupaj a crescut cu 40% în acest an, fiind o soluție de transport de mărfuri mai puțin costisitoare comparativ cu alte tipuri de transport. Astfel, companiile din România reduc costurile cu serviciile de transport și cu depozitarea stocurilor cu până la 80%, arată o analiză DSV Road, a treia cea mai mare companie de transport din Europa. 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Transportul în regim grupaj reprezintă încărcarea unui singur camion cu mărfurile mai multor companii, cu destinatari diferiți. Companiile care nu au suficientă marfă pentru a închiria spatiul complet într-un camion preferă soluția de tip grupaj, prin care pot transporta de la un singur colet până la trei paleți de produse, adică între 10 kg și 2.500 kg. Astfel, camioanele de linie DSV preiau întreaga încărcatură, fiecare partidă de marfă fiind integrată în rețeaua paneuropeană de distribuție a companie, ce are mai mult de 300 de terminale și de birouri. Prin plecările zilnice din mai mult de 30 de țări, companiile client beneficiază atât de flexibilitate în alegerea datelor de preluare și de livrarem și timp fix de tranzit, cât și de predictibilitate și trasabilitate completă. 

„Nivelul ridicat al inflației a generat creșterea costurilor în avalanșă pe piața locală și nu numai, ceea ce a determinat companiile din România să caute cele mai eficiente soluții pentru reducerea cheltuielilor în business. Astfel, interesul pentru transportul de tip grupaj a crescut exponențial în 2022, având în vedere multitudinea de avantaje oferite, printre care, optimizarea costurilor de transport, timpi de tranzit bine stabiliți, preluări zilnice, reducerea cheltuielilor cu spațiile de depozitare, stocuri mai mici sau chiar inexistente și diminuarea amprentei de CO2, o soluție tot mai căutată de companii”, explică Sergiu Iordache, managing director DSV Road.

Companiile își pot eficientiza operațiunile cu ajutorul transportului în regim de grupaj, fiind preferat de toate tipurile de firme, mici, medii și corporate, indiferent de dimensiunea business-ului, din toate domeniile – retail, ecommerce, IT&C, automotive, pharma și altele. Prin rețeaua de grupaj a DSV Road sunt transportate numeroase tipuri de marfă, de la mărfuri generale, electronice și electrocasnice, componente auto, chimicale, mărfuri periculoase ADR, articole vestimentare, dar și alimente și alte mărfuri perisabile.

Totodată, cererea pentru transportul de tip grupaj a crescut în acest an și pentru că tot mai multe companii, în special cele de ecommerce, renunță la stocuri și, implicit, spații de depozitare, preferând vânzarea prin sistemul dropshipping. 

Sergiu Iordache

„Deși în continuare transportul de tip grupaj este folosit preponderent pentru importarea de mărfuri, în ultimii ani crește treptat cererea pentru acest tip de transport și pentru export, în special în industriile automotive și retail, dar și alte domenii, echilibrând astfel balanța economică. Astfel, ne așteptăm la o creștere accelerată a interesului pentru serviciul de grupaj în viitorul apropiat, în special din România spre alte țări, urmând să aibă loc o evoluție spectaculoasă a dezvoltării acestui tip de transport”, adaugă Sergiu Iordache, managing director DSV Road.

În acest context, serviciile de transport în regim grupaj reprezintă aproximativ 60% din business-ul DSV Road în România, urmat de transportul intermodal. 

Pentru 2023, compania estimează o creștere a cererii pentru serviciile de grupaj de cel puțin 20%. 

În 2022, având în vedere cererea tot mai mare pentru multiple servicii de transport, DSV Road se așteaptă la o creștere de 40% a business-ului comparativ cu anul trecut, estimând o cifră de afaceri de 70 milioane de euro.

“Cu rețeaua noastră paneuropeană extinsă și sistematizată, completată de personalul nostru calificat, clientii beneficiază, indiferent de volume, de o acoperire europeană puternică și de cunoștințe valoroase despre piața locală, de un serviciu rapid de grupaj fiabil și eficient”, transmite Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.

Despre DSV Road

DSV Road este unul dintre cei mai mari transportatori din România și Europa, oferind servicii complete de transport – regim grupaj, încărcare parțială (less than truckload) și încărcare completă (full truck load), dar și servicii de transport pe bază de combustibil bio, ca parte din misiunea companiei de a reduce poluarea. DSV Road este una din entitățile juridice ale grupul DSV, prezent în România din 1994, alături de DSV Solutions și DSV Air&Sea. 

Parte din grupul danez DSV Global Transport & Logistics, compania DSV are activitate în 13 orașe din România. DSV oferă servicii complete de transport și logistică pe toate tipurile de transport (rutier, aerian, maritim și feroviar), servicii multimodale și servicii de depozitare și fulfilment pentru industrii ca retail, pharma, automotive și altele. DSV România investește constant în automatizarea operațiunilor de business pentru a eficientiza gestionarea și distribuția mărfurilor și în digitalizarea colaborării cu clienții, oferind posibilitatea de rezervare și urmărire în timp real a produselor prin aplicația myDSV. De asemenea, pentru a proteja mediul înconjurător, compania a creat divizia green transport pentru servicii de transport verde și programe de sustenabilitate care reduc cantitatea de emisii de carbon. În 2021, compania DSV a înregistrat o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, în creștere cu 30% comparativ cu anul anterior. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.