Elit achiziționează 70 de vehicule utilitare IVECO Daily

Elit, parte a grupului Smithfield, a achiziționat 70 de vehicule IVECO Daily, ca parte din planurile de reînnoire a flotei de transport. Achiziția se înscrie în șirul de investiții constante în dezvoltarea flotei. Compania Elit are o divizie dedicată transportului și distribuției produselor care însumează peste 600 de vehicule, dintre care 150 sunt IVECO Daily și deține mai multe centre logistice plasate strategic pe teritoriul României.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Prin această achiziție, Elit își propune să obțină reducerea costurilor cu mentenanța, a consumului de carburant, precum și optimizarea timpilor de transport. Vehiculele sunt echipate cu sistem de răcire destinat transportului și distribuției produselor refrigerate cu temperatură controlată, pentru transportul mezelurilor.

„IVECO DAILY răspunde 100% necesităților noastre în ceea ce privește siguranța, calitatea și durabilitatea dovedite în timp. Pentru că domeniul nostru de activitate presupune și distribuție, am ales IVECO și pentru că șasiul din oțel al Daily permite mai multe tipuri de carosare și răspunde necesităților noastre de transport și totodată, este printre puținele care se încadrează în norma WLTP. Aș vrea să mulțumesc IVECO Capital – divizia de finanțare a IVECO, care împreună cu producătorul IVECO ne-au fost alături în demersul nostru de a ne mări flota”, a declarat Liviu Cucea, fleet operations manager Elit.

Flota Elit are la dispoziție rețeaua IVECO ce numără în acest moment 24 de puncte de service în întreaga țară, fiind cea mai capilară rețea din România, iar distanța medie între două puncte de service este de 130 km. Serviciul de asistență rutieră (Asistență Non-Stop) asigură reluarea călătoriei în cel mai scurt timp printr-un simplu apel telefonic către operatorii IVECO, în cazul unui incident neprevăzut. Serviciul este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.

Andrei Gagea, Liviu Cucea și Cornel Panait

„Împreună cu BRIARIS am dezvoltat un parteneriat de succes de aproape 30 de ani, iar această livrare este încă o dovadă a profesionalismului, seriozității și încrederii reciproce. Preocuparea permanentă a companiei Elit de a-și îmbunătăți calitatea serviciilor de logistică și distribuție atestă faptul că societățile care activează în domeniul transporturilor din România au devenit puncte de referință în ceea ce privește operativitatea, siguranța și calitatea”, a susținut Andrei Gagea, director general IVECO Romania.

Achiziția celor 70 de vehicule IVECO realizată de Elit a fost intermediată de către BRIARIS – dealer IVECO din anul 1992, companie cu capital 100% românesc, are 6 centre de vânzare și service în România.

„Colaborarea cu societatea Elit a început în anul 2004, o dată cu primele 16 unități livrate iar în acest moment am ajuns la o flotă care însumează aproape 150 de unități IVECO Daily livrate”, a declarat Cornel Panait, director general BRIARIS. 

Despre IVECO

IVECO este un brand al CNH Industrial N.V. (MI: IVG). IVECO proiectează, produce și comercializează o gamă largă de vehicule comerciale ușoare, medii și grele, camioane off-road și vehicule pentru aplicații, cum ar fi misiuni off-road.

IVECO are aproape 21.000 de angajați la nivel global. Gestionează unități de producție din 7 țări din Europa, Asia, Africa, Oceania și America Latină, unde produce vehicule cu cele mai noi și avansate tehnologii. Totodată, compania deține 4.200 de puncte de vânzare și servicii în peste 160 de țări garantează asistență tehnică oriunde funcționează un vehicul IVECO. 

Despre Elit

Elit este una dintre cele mai importante companii de preparate din carne din România, cu o prezență pe piață de peste 20 de ani, iar din 2018 este parte a grupului Smithfield. Elit produce peste 30.000 de tone de preparate din carne/an, prin intermediul mai multor mărci propria, Elit, Plin de carne, Premia, Promo şi Veri. Compania are 35 de magazine proprii, dar distribuie produsele şi prin intermediul lanţurilor de tip supermarket şi hipermarket, iar reţeaua logistică include 5 depozite, peste 20 de depozite cross-docking, 300 de maşini frigorifice, 600 de maşini în flota auto. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.