eMag: Black Friday, mai devreme

Black Friday are loc eMag pe 12 noiembrie, mai devreme față de anii trecuți, iar așteptările vizează creșterea plăților cu cardul, diversificarea coșului de cumpărături cu produse din mai multe categorii și creșterea comenzilor la easybox, transmite compania, într-un comunicat.

Black Friday, în ultimii 5 ani
 
2020: 18 noiembrie
2019: 15 noiembrie
2018: 16 noiembrie
2017: 17 noiembrie
2016: 18 noiembrie
 
Anul trecut, nouă din zece români știau ce este Black Friday, iar mai mult de 54% dintre aceștia își propuseseră să cumpere cel puțin un produs la ofertă, potrivit Kantar România.
 
S-au înregistrat 12,4 milioane de vizite pe eMAG, iar comanda ridicată în cel mai scurt timp s-a înregistrat la easybox, la 7 minute de la încărcare. În primul minut de la start s-au comandat 8.260 de produse. Comanda cu cele mai multe produse a fost plătită online cu cardul și a conținut 97 de produse distincte din categorii precum băcănie, băuturi și produse pentru îngrijirea locuinței.
 

Black Friday a ajuns acum la „borna” cu numărul 11 și foarte multe s-au schimbat de la prima ediție când BF a fost făcut în grabă și avea foarte puține produse interesante. Au rămas în urmă anii în care site-urile cădeau des și când încă avea rost să mergi de la prima oră într-un magazin fizic ca să ieși apoi în brațe cu un televizor sau un cuptor cu microunde.

Mulți oamenii nici nu vor să audă de Vinerea Neagră, supărați fiind că prețurile cresc în lunile dinaintea evenimentului. La polul opus sunt cei care nu se mai pot opri din cumpărat și își iau tot ce prind, încântați de existența unei reduceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.