ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Eurocontrol: Zborurile în Europa vor scădea cu 55%, în acest an

Data:

Eurocontrol, agenţia care supervizează spaţiul aerian european, estimează că zborurile cu avionul în Europa vor scădea, în acest an, la aproximativ şase milioane, cu 55% față de 2019, şi cu un milion mai puţin decât estima în luna aprilie, când flotele aeriene din întreaga lume erau blocate la sol.

„Mergem în marşarier acum şi acest lucru este îngrijorător pentru întreaga industrie”, a declarat directorul general de la Eurocontrol, Eamonn Brennan. El a dat vina pe lipsa de coordonare între ţări cu privire la reluarea zborurilor şi pentru că au creat confuzie şi au subminat încrederea pasagerilor.

Eurocontrol susţine că, după ce în luna august programul zborurilor a revenit la jumătate din nivelul normal, proporţia zborurilor va scădea cu 40% până în ianuarie, faţă de o precedentă estimare privind o scădere cu 20%.

Agenţia care supervizează spaţiul aerian european subliniază că armonizarea procedurilor de testare a virusului şi procedurii comune de evaluare ar putea furniza mai multă predictibilitate şi ar impulsiona cererea, în timp ce noi restricţii şi măsuri de carantină ar putea provoca o nouă deteriorare.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Așa mașină, așa șoferi

Proprietarii Tesla nu contenesc să-l creadă pe Elon Musk...

Fondatorul „Veterans Into Logistics” își continuă misiunea

Fondatorul „Veterans Into Logistics”, Darren Wright, își continuă misiunea...

Negroni Trading – în CTBox, la CTPark Bucharest West

Negroni Trading a închiriat o unitate CTBox în CTPark...

Studiu Poliția Română & Ursus Breweries, privind siguranța rutieră

Poliția Română și Ursus Breweries anunță rezultatele studiului „Atitudini sociale...

RO e-Factura poate accelera accesul la finanțare pentru companii

După digitalizarea plăților și dezvoltarea open banking-ului, sistemele de...

Hankook, a 85-a aniversare; pionier în Coreea, lider la nivel mondial

85 de ani de inovații, calitate și dezvoltare: producătorul...

Otokar – gata să livreze vehicule Cobra II fabricate în România

Otokar, principalul exportator de sisteme terestre din Turcia și...

VOLVO TRUCKS. Nouă platformă pentru motoarele cu combustie

Cele mai eficiente motoare produse vreodată de Volvo Trucks:...