Euroins respinge acuzațiile Auto Car: Sunt doar câteva sute de procese

Euroins respinge acuzațiile Auto Car privind numărul de procese în care asigurătorul este pârât, susținând că nu sunt 5.050, ci doar câteva sute. De asemenea, asigurătorul lansează, la rândul său, un șir de atacuri la adresa Auto Car.

Publicăm comunicatul transmis de Euroins redacției:

„Afacerile Autocar în România, jaf la drumul mare

Societatea Euroins România Asigurare Reasigurare este şocată că în România un service auto, care facturează companiile de asigurări cu tarife şi de cinci mai mult decât media naţională, poate merge atât de departe pentru a pune mâna pe bani necuveniţi aruncând în spaţiul public acuzaţii nefondate şi împrăştiind informaţii false.

În ceea ce priveşte procesele, cifra este falsificată prin adunarea tuturor termenelor şi a înfăţişărilor din câteva sute de procese, dar din păcate nu există nicio lege care să interzică un astfel de calcul. Euroins Romania îşi apără în tribunale dreptul de a refuza să devină o ţintă pentru extorcarea de bani prin exploatarea lacunelor legislative.

Acest service nu are nici autoritatea, nici dreptul legal, nici calificarea şi nici competenţa, ca să nu mai vorbim de dreptul moral, de a emite asemenea acuzaţii atât timp cât fură bani prin facturarea de tarife indecente şi apoi depune plângeri la ASF pe motiv că Euroins Romania refuză să se supună şantajului. Comunicatul lor agresiv confirmă veridicitatea cifrelor şi a practicilor expuse marţi de Euroins Romania.

În încheiere, precizăm că, faţă de tarifele de aproape 200 de euro plus TVA per zi cerute de Autocar pentru închirierea de maşini de serie ca autovehicul de schimb, Eurohold Group, acţionarul Euroins Insurance Group, ia în calcul să deschidă în România o sucursală a reţelei sale de vânzare de Maserati. Din analiza tarifelor de la acest service, Eurohold Group poate oferi această marcă de maşină sport exclusivistă spre închiriere la un preţ mai mic decât cere Autocar pentru maşini de serie”.

Iată și precizările Auto Car, în comunicatul transmis anterior redacției:

„Opt companii au solicitat, în utimele luni, falimentul firmei Euroins. 6.581 de reclamații la adresa firmei de asigurări au fost înregistrate doar în primele 5 luni ale anului 2020, sancțiuni au fost aplicate de ASF, în doar 7 luni acestui asigurator, 5.050 de dosare sunt în instantă, în ultimele 18 luni, adică peste 280 de acțiuni pe lună, deschise împotriva acestei firme de asigurări.

Dintre acestea, Euroins a pierdut în instanță în 93,7% din cazuri, despagubirea medie pe care a fost obligată să o achite, prin hotărâre judecătorească, fiind de 23.732 lei (aprox. 4.900 de euro). Doar la ultimul control efectuat de ASF la Euroins au fost constatate 17 abateri grave ale societății de asigurări.

AutoCar va sprijini, în conditiile legii, orice persoană fizică sau juridică ce are de recuperat de la Euroins sume restante scadente, cu o vechime de peste 60 de zile, în condițiile legii. Nu sunt necesare cunoștinte juridice sau financiare pentru a se constata că o societate de asigurări care înregistrează pierderi de aproximativ 9 milioane de Euro este în faliment. Este clar că într-o astfel de împrejurare, fără o infuzie de zeci de milioane de Euro, societatea de asigurări Euroins nu are de unde să achite despăgubirile. Deși ne aflăm la jumătatea anului 2020, până în prezent nu a apărut vreun comunicat sau vreo știre cu privire la acest aspect, iar despăgubirile nu sunt plătite de această societate de asigurări” – continuarea, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.