ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Europenii vaccinaţi anti-COVID-19 au liber în Franța, din 9 iunie

Data:

Europenii vaccinaţi împotriva COVID-19 vor putea intra în Franţa începând din 9 iunie fără a prezenta un test negativ la coronavirus, a anunţat ministrul transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, potrivit presei internaționale.

În „Strategia de redeschidere a frontierelor”, publicată, pe 4 iunie, de guvernul de la Paris, începând din 9 iunie, fluxurile de călători între Franţa şi ţările străine vor fi redeschise conform unor modalităţi care variază în funcţie de situaţia sanitară a statelor clasate prin culori (verde, portocaliu sau roşu) şi de vaccinare.

Persoanele care vin din zone „verzi”, în care intră toate ţările din spaţiul european, vor putea intra pe teritoriul Franţei făcând dovada vaccinării, iar cele nevaccinate vor trebuie să prezinte un test PCR sau antigenic negativ.

Călătorilor care vin din Marea Britanie sau Statele Unite li se va solicita un test negativ (PCR sau antigen), indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, se precizează în document.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

CNAIR: Platforma TollRo intră în etapa de testare

CNAIR a lansat în etapa de testare aplicația mobilă...

ANOFM. FORMACTIV promovează ucenicia la locul de muncă

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM)...

Hankook și Schmitz Cargobull – parteneri pentru echipare originală

Producătorul de anvelope premium Hankook și liderul din Europa...

Izotopii de litiu diagnostichează îmbătrânirea bateriei

Cercetătorii germani de la Institutul Federal pentru cercetarea și...

Noua anvelopă Bridgestone VHS3 pentru flotele de macarale

Noua anvelopă Bridgestone VHS3 reduce timpii morți și costurile...

IAA 2026: Soluțiile dezvoltate de ZF pentru vehiculele comerciale

În cadrul IAA Transportation 2026, ZF prezintă direcțiile în...

Reducerea cu 25% a accizei la motorină se menține între 16-30 septembrie

Ministerul Finanţelor menţine și în perioada 16-30 septembrie reducerea...

IAA 2026. Noul Renault Trafic Van E-Tech – „Utilitara Anului 2027”

Noul Trafic E-Tech electric a fost desemnat „Utilitara Anului...