Filtre la trecerea cu calea ferata

In perioada 23-24 aprilie a.c., Directia Rutiera si Serviciul Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane au organizat actiuni avand drept scop prevenirea si reducerea numarului accidentelor de circulatie soldate cu victime omenesti si pagube materiale insemnate, ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferata, pe fondul nerespectarii regulilor rutiere instituite in aceste zone, de catre participantii la trafic.

La actiunile care au avut loc in judetele Timis, Caras-Severin, Arad, Hunedoara, Cluj, Bistrita-Nasaud, Salaj, Satu-Mare, Bihor si Maramures, corespondente Sectiilor Regionale de Politie Transporturi Timisoara si Cluj, au participat 255 de politisti rutieri si de la Serviciul Transporturi.

Astfel, au fost constatate cinci infractiuni la regimul circulatiei si aplicate 848 de sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, in valoare de 108.570 de lei. Totodata au fost retinute in vederea suspendarii 70 de permise de conducere, iar cinci certificate de inmatriculare au fost retrase.

Raluca MIHAILESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.