Guvernul a aprobat, pe 18 septembrie, un memorandum privind negocierea unui contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), pentru susținerea lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești.

Contractul are ca scop asigurarea cofinanțării necesare pentru utilizarea fondurilor de coeziune ale Uniunii Europene, destinate acestui proiect major de infrastructură.
Primul împrumut, în valoare de 500 de milioane de euro, va fie semnat în octombrie, la Ministerul Finanțelor, când președintele BEI se va afla la București. Un al doilea contract, în valoare similară, ar putea fi semnat în cursul anului 2026.
Până în prezent, proiectul a beneficiat de finanțare externă nerambursabilă în valoare de 1,8 miliarde de euro. Potrivit estimărilor BEI, valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 5,4 miliarde de euro.
Conform condițiilor de împrumut, data limită pentru tragerea fondurilor este de 3 ani de la semnarea contractului. Suma va putea fi trasă în maximum 10 tranșe egale, fiecare de câte 50 de milioane de euro.
Proiectul „Autostrada Sibiu-Pitești”, ai cărui indicatori tehnico-economici au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului 196/2019, prevede realizarea unei autostrăzi cu o lungime totală de 122,11 km, structurată în 5 secțiuni. Anume:
– Sibiu-Boița (14,15 km)
– Boița-Cornetu (30,35 km)
– Cornetu-Tigveni (37,4 km)
– Tigveni-Curtea de Argeș (9,86 km)
– Curtea de Argeș-Pitești (30,35 km).
Este prima autostradă care traversează Munții Carpați. Implementarea proiectului a început în martie 2020 și se estimează că va fi finalizat în anul 2028.






