Firea cere Guvernului “o cale rezonabilă de dialog” cu transportatorii

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care a autorizat protestul celor 2.000 de taximetriști în Piața Victoriei împotriva “piraterie” din domeniu, solicită Guvernului să continue în mod constructiv dialogul cu transportatorii, pentru evitarea blocării traficului în Bucureşti.

“Confederaţia Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a solicitat Primăriei Capitalei aprobarea desfăşurării unui miting de protest în Piaţa Victoriei, în zilele de 13, 14, 27 şi 28 februarie, în intervalul 9.00 – 15.00. Transportatorii acuză Guvernul că refuză să actualizeze Legea taximetriei (nr. 38, actualizată în 2017), în sensul eliminării concurenţei neloiale practicate de platformele de tip Uber. La solicitarea expresă a reprezentanţilor Primăriei Capitalei, organizatorii protestului au fost de acord să limiteze durata acestuia la câteva ore în data de 13 februarie şi să renunţe la cel din data de 14 februarie, solicitat iniţial, dar au precizat că, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate în urma acţiunii de mâine, la sfârşitul lunii vor reveni cu autovehiculele din dotare pentru a continua protestul”, transmite edilul, într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

Firea solicită Guvernului şi premierului Viorica Dăncilă găsirea “unei căi rezonabile de dialog” cu transportatorii pentru a preîntâmpina astfel de acţiuni de protest care vor paraliza traficul în toată zona centrală a Bucureştiului.

“Este dreptul oricui să protesteze, atâta vreme cât nu încalcă legea, acesta este şi motivul pentru care Primăria Capitalei a autorizat mitingul, dar nu este drept ca bucureştenii să fie victime colaterale în această dispută, mai ales că problema nu este una locală, ci generală la nivelul întregii ţări”, a adăugat Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.