Firea îl dă în judecată pe Bușoi în scandalul Uber

1

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunță că a luat decizia să-l acționeze în judecată pe președintele PNL București, Cristian Bușoi, pentru afirmațiile potrivit cărora „Singurul motiv real al deciziei primarului (referitoare la noul Regulament privind activitatea de taximetrie) este un lobby puternic, mulți bani și beneficii câștigate de un grup de interese apropiat primarului general”.

Întâlnirea primarului general Gabriela Firea cu reprezentanții transportatorilor de persoane

Iată declarațiile primarului general Gabriela Firea: „Domnul Bușoi va trebui să producă dovezi ale apropierii mele de vreun grup de interese, în caz contrar urmând să suporte rigorile legii. Înțeleg, pânăla un punct, adversitatea politică și nevoia organică a domniei sale de a mă ataca pentru a se valida în funcția pe care o deține, dar nu pot accepta la nesfârșit ca astfel de alegații, iresponsabile și agramate, să fie lansate în spațiul public fără consecințe. În plus, precizez că declarația mea nu a făcut referire la nicio companie și la niciun sistem alternativ de transport, ci doar la aducerea la zi a regulamentului privind taximetria, având în vedere exclusiv respectarea legii și protejarea intereselor cetățenilor. Încercând să mă acuze pe mine că acționez în mod partizan, fără să menționeze măcar în interesul cui anume, dl Bușoi este cel care are de fapt o atitudine partizană, făcând lobby în favoarea unor beneficiari precizați explicit”.

Este vorba despre scandalul taximetriști – Uber. Gabriela Firea le-a promis transportatorilor COTAR  că va promova în prima ședință a CGMB un nou regulament pentru taximetrie, prin care “vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se incadreaza in prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, precum si in cele ale HCGMB 78/2008 si ale Codului Fiscal”.

1 COMENTARIU

  1. Busoiu se baga in seama din doua motive: ataca primarul general că face parte dintr-un partid rival si 2 lumea nici nu știe cine e și își face putina reclama că a devenit sau așa a fost mereu din punct de vedere politic-un nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ