ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

FM Logistic se extinde în CTPark Bucharest

Data:

CTP, cel mai mare dezvoltator, proprietar și operator, listat din Europa, de proprietăți industriale și logistice după suprafața închiriabilă brută („GLA”), extinde spațiul ocupat de FM Logistic în CTPark Bucharest cu încă 10.300 mp, consolidând, astfel, parteneriatul pe termen lung dintre cele două companii. În urma acestei extinderi, FM Logistic va opera aproximativ 116.000 mp, în cadrul parcurilor industriale CTP din România.

Noua suprafață va fi dezvoltată în CTPark Bucharest, în Dragomirești-Vale, unde FM Logistic ocupă, în prezent, un depozit de 23.800 mp. Lucrările de construcție sunt deja în desfășurare, iar livrarea este programată pentru trimestrul al treilea din 2026.

Extinderea vine în continuarea tranzacției de tip sale-and-lease-back realizată de CTP în 2023, prin care a preluat portofoliul industrial al FM Logistic din România, format din peste 100.000 mp de spații de depozitare situate în București, Pitești și Timișoara. De atunci, CTP a continuat să investească în dezvoltarea acestor locații, creând noi oportunități de creștere pentru chiriașii existenți.

Un parteneriat cu tradiție

„FM Logistic este un partener de lungă durată și un exemplu excelent al modului în care parcurile noastre sunt concepute pentru a susține dezvoltarea clienților pe termen lung. Unul dintre avantajele-cheie ale rețelei CTPark este capacitatea noastră de a oferi oportunități de extindere în locațiile existente, inclusiv în active care au intrat în portofoliul nostru prin achiziții.

Această flexibilitate le permite clienților noștri să își extindă operațiunile eficient, menținând în același timp continuitatea activităților”, declară Andrei Marian, business development director CTP România.

„Susținuți de o strategie de dezvoltare proactivă, extindem locația noastră din Dragomirești pentru a sprijini partenerii existenți și pentru a crea noi oportunități pe piață în industrii precum beauty, farmaceutică și e-commerce, menținând, în același timp, o perspectivă optimistă asupra tuturor sectoarelor în care activăm.

Această extindere reprezintă un răspuns direct la cererea tot mai mare pentru spații logistice de înaltă calitate, iar în paralel continuăm să analizăm activ noi oportunități pentru extinderea prezenței noastre în regiune”, afirmă Pénélope Laigo, managing director FM Logistic România.

FM Logistic va utiliza spațiul suplimentar din CTPark Bucharest pentru a-și consolida operațiunile logistice din zona Bucureștiului și pentru a răspunde cererii în creștere din partea clienților.

CTPark Bucharest beneficiază de o amplasare strategică în partea de vest a Bucureștiului, cu acces direct la autostrada A1 și conexiuni excelente către Capitală și rețeaua națională de transport. Parcul industrial oferă spații logistice și industriale moderne, pregătite pentru dezvoltare, concepute pentru a susține atât distribuția regională, cât și operațiunile de tip last-mile.

Logistică premium, la Dragomirești

Cu o suprafață de 31.000 mp după prima extindere, depozitul FM Logistic din Dragomirești, alimentat cu panouri solare și certificat LEED, oferă servicii logistice sofisticate și soluții „omnichannel”. Include co-packing și transport, pentru produse cosmetice, farmaceutice, logistică granulară și e-commerce.

În plus, poate fi extins cu încă 45,000 mp, pentru susținerea creșterii clienților deserviți de către FM Logistic.

Zona de pregătire a comenzilor pentru Nespresso, atât pentru magazine, cât și pentru persoane fizice. Operațiunile se realizează în sistem „pick-to-light” – operatorul scanează comanda, iar sistemul îi indică, prin intermediu luminilor tipul de cafea, cantitatea și tipul de ambalaj necesar pentru comanda respectivă.

Pachetul este plasat pe conveyor și merge mai departe, fie către zona de expediție finală, fie către zona unde se va adăuga un al doilea tip de produs, în funcție de comandă. Apoi urmează ultimul control de calitate.

FM Logistics oferă și servicii cu valoare adăugată, printre care se numără operațiuni de co-packing și etichetare. Toate produsele comercializate în România trebuie să aibă etichete în limba română. Există, astfel, o zonă în care se printează și se atașează aceste etichete și, de asemenea, se fac pachete promoționale de mai multe unități din același produs, sau din produse diferite.

Una dintre marile provocări o reprezintă numărul de repere – peste 100.000, majoritatea având dimensiuni foarte reduse. De la sisteme cu rafturi pentru mărfuri paletizate sau cutii de dimensiuni mai mari (până la 16 niveluri pe verticală), până la cele pentru obiecte de dimensiuni mici, pe trei rânduri, asemănătoare organizatoarelor pentru dulapuri, totul este conceput pentru eficiență și productivitate.

Astfel, locația fiecărui item, cât de mic, este foarte bine definită, există un sistem care planifică rutele pickerului în cel mai inteligent mod posibil, iar organizarea mărfurilor este adaptată cererii (inclusiv sezoniere). Acolo unde este posibil, operatorul face picking pentru mai multe comenzi simultan și i se pun la dispoziție și imagini cu produsele pe care trebuie să le identifice.

Sistemul de mini-rafturi, de data aceasta așezate pe roți, este deosebit de eficient și în cazul inbound-ului de produse cosmetice, de exemplu, unde mărfurile de dimensiuni reduse (rimeluri, parfumuri, oje, rujuri etc) sosesc în cutii și trebuie sortate și depozitate în spații mici, în funcție de tip. Iar aceste sisteme de rafturi se pot întinde pe zeci de metri liniari.

Acestea sunt doar câteva instantanee, care nu surprind nici pe de departe complexitatea operațiunilor logistice care se desfășoară în depozitul FM de la Dragomirești. În spatele fiecărei comenzi care ajunge la poartă, sau în spatele fiecărui produs cosmetic sau alimentar din mall-uri sau supermarketuri se află un sistem extrem de bine organizat, în care inovațiile, de la cele mai simple, la cele mai complexe, de genul automatizărilor și sistemelor AI, funcționează alături de operatori, pentru a le face activitatea mai ușoară și mai eficientă.

Depozitul FM de la Dragomirești

  • 31.000 mp (cu tot cu extensie)
  • 30.000 poziții paleți
  • 33 de docuri pentru încărcare și descărcare
  • lucru în două schimburi
  • 280 angajați + temporari
  • 75% femei – 25% bărbați

Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

IAA 2026: DAF prezintă noi configurații, diesel și electrice

La IAA Transportation 2026, DAF își extinde și mai...

IAA 2026. Noul Mercedes-Benz Van Architecture – premieră expozițională

La ediția din acest an a IAA Transportation din...

IAA 2026: Renault prezintă noul Trafic Van E Tech electric

Renault deschide un nou capitol în ofensiva LCV, cu...

REI Grup depune, cu avans 0, proiectele pentru camioane electrice

REI Grup depune, cu avans 0, proiectele pe schemele...

IAA 2026: MAN prezintă noul eTGX

La IAA Transportation 2026, MAN Truck & Bus prezintă...

IAA 2026: Camion electric Scania cu autonomie de 720 km

Scania a prezentat la IAA 2026 un camion electric...

IAA 2026: Scania lansează noua cabină Dynamic

Scania introduce Dynamic, o actualizare amplă pentru camioanele din...

IAA 2026: Daimler Truck prezintă Mercedes-Benz eActros Lowliner

La expoziția IAA 2026 de la Hanovra, Mercedes-Benz Trucks...