Noul Mercedes-Benz Sprinter

Daimler a prezentat presei de specialitate, la începutul lunii mai, noul Mercedes-Benz Sprinter. Acesta este primul van care se aliniază normelor de emisii Euro VI şi prezintă noi sisteme de siguranţă.

Constructorul german a prezentat noul Sprinter drept cel mai economic van din clasa sa, fiind testat aproximativ 8 milioane de kilometri de către inginerii concernului și primind din partea acestora mai multe îmbunătăţiri faţă de varianta actuală.

Mercedes-Benz Sprinter este pregătit să demonstreze că este liderul gamei sale în materie de inovaţie, cu ajutorul a cinci noi sisteme de siguranţă, a motorizărilor ce îndeplinesc în standard normele de emisii EURO VI şi cu cifre oficiale în ceea ce priveşte consumul de până la 6,3 l/100 km.

Noile sisteme de siguranţă

Cele cinci noi sisteme de siguranţă sunt, fără îndoială, elementele cu care noul van Mercedes-Benz îşi arată colţii în faţa competitorilor săi. Sprinter este un pionier în materie de inovaţie, unele dintre aceste sisteme echipând în premieră mondială un van. Asistenţa la vântul din lateral, care se află în dotarea standard, ţine maşina pe banda de mers chiar şi în situaţia unui vânt puternic din lateral. Pentru acest sistem nu a fost nevoie de montarea vreunui senzor suplimentar pe maşină, echipamentul destinat ESP-ului de tip Adaptive având în „subordine“ această nouă funcţie. Blind Spot Assist este responsabil de avertizarea şoferului atunci când în unghiurile moarte ale vehiculului se află o altă maşină. Avertizarea se face vizual prin aprinderea unui triunghi de culoare roşie în oglinda laterală corespunzătoare, iar în momentul în care şoferul acţionează semnalizatorul în acea parte, se adaugă şi o avertizare acustică. Un alt sistem inovativ este asistenţa la faza lungă, care, pe baza senzorilor de lumină, comută din faza lungă în cea scurtă, şi invers, atunci când vehiculul întâlneşte o altă maşină care vine din sens opus, fiind un sistem care este destinat celor care folosesc maşina în regim extraurban. Tot pentru regimul extraurban, sunt recomandate şi folosirea sistemelor Lane Assist, care avertizează şoferul când vehiculul părăseşte accidental banda de rulare, dar şi asistenţa împotriva coliziunilor, care frânează maşina (destul de violent, dar eficient) când sesizează un pericol, chiar şi atunci când şoferul nu apasă cât trebuie pedala de frână.

Paşi spre viitor

Noul Sprinter este primul van care iese cu o gamă de motoare complet aliniată normelor de poluare Euro VI, reuşind asta cu ajutorul tehnologiei BlueTEC şi SCR. Din punct de vedere al performanţelor, motoarele diesel, disponibile în 4 şi 6 cilindri, dezvoltă puteri cuprinse între 95 şi 190 CP. Inginerii care au lucrat la aceste motoare Euro VI au „abuzat“ de sistemul de post-tratare al gazelor, reuşind, totodată, să optimizeze procesul de ardere, injecţia şi presiunea în turbină. Ceea ce se obţine este un consum mai mic de carburant. Ansamblurile de acţionare şi componentele auxiliare ale transmisiei, ale punţii din spate şi ale alternatorului au fost reglate astfel încât să contribuie şi ele la această economie de combustibil. Pentru cei care nu se împacă bine cu motorizările diesel, Noul Sprinter poate fi echipat şi cu un motor turbo, pe benzină, în 4 cilindri, cu o putere de 156 CP, proveniţi dintr-o cilindree de 1,8 l, dar şi cu un motor ce foloseşte gaz natural. Transmisia poate fi manuală de tip Eco Gear în 6 trepte sau automată, 7G-Tronic Plus, cu convertor de cuplu. Complementaritatea dintre motoarele diesel, trenul de rulare optimizat, echipamentele auxiliare şi pachetul BlueEFFICIENCY Plus conduc la un consum mixt de 6,3 l/100 km, o cifră foarte bună pentru un vehicul din această clasă. Pentru unităţile destinate vânzării în Europa, regăsim în dotarea standard computerul de mentenanţă Assyst, cu ajutorul căruia intervalele de servisare ajung la 60.000 km.

Upgrade-uri vizuale

Pentru a se alinia actualei linii de design Mercedes-Benz, grila Noului Sprinter a fost reproiectată, cele trei fante ale acestuia fiind acum alungite şi perforate, ceea ce contribuie la o creştere a debitului de aer ce trece prin grilă şi, de asemenea, produce un efect vizual plăcut. Pentru a spori protecţia pietonilor, capota a fost aşezată mai sus, iar bara de protecţie are o formă mai pronunţată. Forma farului a fost şi ea uşor modificată, atât pe exterior, dar şi pe interior, unde schimbarea este evidentă. În habitaclu, noutatea este reprezentată de modelele noi de tapiţerii, de volanul care acum are o „priză“ mai bună, de schimbătorul de viteze cu o alură mai sportivă, dar şi gurile de ventilaţie, cu accente cromate. Sistemul multimedia este şi el ancorat în prezent: poate comunica prin bluetooth cu telefoanele mobile şi chiar să le acceseze agenda telefonică, şi poate calcula rutele optime folosindu-se de sistemul de navigaţie Becker Map Pilot.

Impresii

Cu ocazia evenimentului de la Düsseldorf, am avut posibilitatea de a testa Noul Sprinter în diferite carosări şi versiuni de motorizare sau transmisie. Noutatea evidentă este cea a părţii frontale, dar, pe măsură ce conduci maşina, încep să îşi facă simţită prezenţa şi alte elemente, precum multitudinea de sisteme de siguranţă. Din punct de vedere al ţinutei de drum maşina s-a ridicat la standardul impus deja de „vechea“ generaţie, iar upgrade-urile primite nu fac decât să îmbunătăţească atât performanţele cât şi confortul şi siguranţa. De la oficialii germani am aflat că diferenţa de preţ între acest model şi cel Euro V va fi undeva la 1.200 euro, producţia în serie va începe în august, iar fabricarea efectivă a unei maşini va dura 3 zile, în fabrica de la Düsseldorf, unde se produce şi VW Crafter.

Alexandru STOIAN

Düsseldorf, Germania

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.