Averea fostului sef al Permiselor Auto Arges va fi confiscata

 

Curtea de Apel Bucuresti a constat, joi, ca \”nejustificata dobandirea sumelor de 454.805 euro, 1.580 USD si 144.420 lei si a stabilit cota parte din avere de 1.979.392 lei ca neavand caracter justificat\” in cazul fostului comisar-sef al Serviciului Permise Arges, Gheorghe Vlasceanu. Dispozitia instantei poate fi atacata cu recurs. In acest caz, ANI a solicitat in februarie 2009 confiscarea averii fostului politist implicat in dosarul permiselor de la Arges instrumentat si trimis in judecata de DNA.

 

Curtea de Apel Bucuresti a judecat dosarul in care ANI solicita confiscarea unor sume de bani in cazul fostului comisar-sef al Serviciului Permise Arges Gheorghe Vlasceanu. In urma investigarii averii, ANI constatase ca membrii familiei Vlasceanu au dobandit averi ce nu pot fi justificate prin veniturile realizate de catre acestia, avand in vedere varsta sau ocupatia. De asemenea, in urma analizei si compararii informatiilor comunicate Agentiei Nationale de Integritate de catre institutiile competente, s-a constatat ca, in perioada 2000-2008, valoarea averii dobandite de Vlasceanu impreuna cu familia este de 3.097.596 lei, iar veniturile realizate de acestia au fost de 734.407 lei, rezultand o diferenta vadita in suma de 2.171.109 lei. In aceste conditii, Curtea de Apel Bucuresti a decis urmatoarele: \”Constata nejustificata dobandirea sumelor de 454.805 euro, 1.580 USD si 144.420 lei. Stabileste cota parte din avere de 1.979.392 lei ca neavand caracter justificat\”. Sentinta nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.

Cazul este la al doilea ciclu procesual, deoarece in martie 2010 Curtea Suprema a casat o prima sentinta in acest caz. Iata care a fost traseul:

– 17 februarie 2009: ANI sesizeaza Curtea de Apel Pitesti – Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, solicitand confiscarea sumei de 454.805 euro, 1.580 USD si 145.420 lei, a caror provenienta nu poate fi dovedita de Vlasceanu Gheorghe, precum si stabilirea unei cote parti de avere dobandita cu caracter nejustificat de acesta, in valoare de 2.171.109 lei si confiscarea acesteia.

– 4 noiembrie 2009: Curtea de Apel Bucuresti dispune confiscarea sumei de 458.805 euro, 1.580 USD si 29.345 lei din averea lui Vlasceanu. ANI si Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, au formulat recurs motivat de faptul ca instanta de fond nu a admis confiscarea integrala a sumelor cu care ANI a sesizat Curtea de Apel Pitesti

– 2 martie 2010: Curtea Suprema admite recursurile, caseaza sentinta si trimite cauza spre rejudecare instantei de fond a dosarului.

– 27 aprilie 2011: Curtea de Apel Bucuresti admite sesizarea ANI si constata ca nejustificata dobandirea sumelor de 454.805 euro, 1.580 USD si 144.420 lei. Stabileste cota parte din avere de 1.979.392 lei ca neavand caracter justificat.

 

Scandalul permiselor de la Arges

Reamintim ca fostul comisar sef al Serviciului Permise si Inmatriculari Auto Arges a fost trimis in judecata de DNA in cadrul dosarului permiselor eliberate ilegal. Curtea de Apel Bucuresti a emis, pe 15 iunie 2008, primele mandate de arestare in acest dosar, pe numele a 17 persoane. In decembrie, DNA a trimis in judecata 28 de persoane, dintre care 22 in stare de arest preventiv, in legatura cu fraudarea examenelor pentru obtinerea permisului de conducere. DNA a descoperit ca in perioada 1 ianuarie 2006 – iunie 2008, pe raza judetului Arges si-au stabilit domiciliul si au obtinut permise de conducere aproximativ 3.200 persoane.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.