FORT cere rambursarea unei cote din acciză

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Guvernului Tudose constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea unui act normativ în vederea rambursării unei cote din acciza încasată din carburanți către transporturile comerciale.

Augustin Hagiu, președinte FORT

“FORT consideră că numai o astfel de măsură poate redresa încasările la bugetul de stat, menținând totodată competitivitatea sectorului de transporturi românești, sector aflat pe locul 6 în topul contribuitorilor, în raport cu ceilalți transportatori europeni. În cazul în care și această solicitare va fi tratată cu aceeași lipsă de interes, ne vom afla în situația în care, la solicitarea transportatorilor, să organizăm ample manifestații de protest”, precizează FORT în comunicatul remis redacției.

Iată adresa trimisă premierului Mihai Tudose de președintele FORT, Augustin Hagiu:

“Transportatorii rutieri din România sunt din nou puși într-o situație dificilă odată cu adoptarea modificărilor privind acciza la carburant, în principal din cauza faptului că nu pot transfera în tarifele prestate/km influența in costul operațional.

Ne vom afla astfel în aceeași situație din perioada 2015-2017, respectiv cea în care transporturile rutiere internaționale își vor reloca alimentările în afara României (unde recuperează și TVA, și o parte din acciză), piața de consum „captivă” urmând să diminueze investiții în flotă, resursa umană și dezvoltare.

Prin piața „captivă” înțelegem:

– transportul licențiat de mărfuri desfășurat exclusiv pe teritoriul național cu vehicule >3,5 tone;

– transportul regulat de pasageri în trafic județean;

– transportul regulat de pasageri în trafic interjudețean;

– transportul regulat special;

– cursele ocazionale (turistice).

Vă solicităm prin prezenta să aprobați consitutirea unui grup de lucru, format din specialiști ai ministerului de Finanțe și reprezentanți ai patronatelor din transporturi, care să elaboreze un proiect de act normativ  pentru rambursarea unei cote din acciza pe motorină către companiile de transport mărfuri și pasageri ce alimentează pe teritoriul României, după modelul practicat în Belgia, Franța, Ungaria, Slovenia și Spania.

Prin adoptarea unei astfel de măsuri, bugetul de stat urmează să beneficieze de încasări mai mari, transportatorii români vor continua să fie competitivi și să alimenteze pe teritoriul țării noastre, concurența loială urmează să crească iar evaziunea fiscală și comerțul ilicit cu motorina să scadă.

Statul poate avea totodată la dispoziție o statistică în timp real raportată alimentărilor cu carburanți și totodată la indemâna insituțiilor de control, o oglindă vie a celor ce nu alimentează din zona accizabilă, însă desfășoară activități de transport comercial“.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.