Francisc Kasziba este Mecanicul Anului în România

francisc-kasziba-mecanicul-anului-2016-01Un orădean de 43 de ani este cel mai bun mecanic din România. Câștigătorul suprem al concursului Mecanicul Anului organizat de AD Auto Total, Francisc Kasziba a triumfat printre alți 1.500 de mecanici din toată țara ce au participat la competiția desfășurată pe etape, timp de aproape 2 luni.

Orădeanul a plecat acasă cu un Citroen C1, premiul secțiunii diagnoză, pe care l-a reparat în fața unei asistențe formate din colegi de breaslă și experți în mai puțin de 30 de minute.

Finala concursului, desfășurată sâmbătă la București, a fost un adevărat tur de forță: două autovehicule identice pe scenă, cu aceeași defecțiune, pe care ultimii doi participanți rămași în cursă au trebuit s-o repare într-un timp record. A fost o cursă contra cronometru și contra propriilor limite: Francisc Kasziba a reușit să pornească primul motorul și să câștige titlul de Mecanicul Anului și marele premiu.

“Un mecanic bun trebuie să fie în primul rând foarte bine informat, atent și perspicace”, spune Francisc. “Noi de șase ani de zile, an de an, ne specializăm permanent la cursurile Școlii de Mecanici AD Auto Total, și vreau să-i mulțumesc pe această cale trainerului nostru, Adrian Gidali, un om extraordinar, de la care am învățat extraordinar de multe, echipei sale, și organizatorilor că mi-au dat această șansă “

Mecanic din tată-n fiu, Francisc Kasziba este născut și crescut la Oradea. Iubirea față de mecanică a familiei Kasziba se întoarce în timp până la perioada interbelică, unde, posesor de tractor Hoffer, mai apoi Fordson, bunicul Sandor Kasziba a trebuit să se familiarizeze cu întreținerea acestor mașinării.

francisc-kasziba-mecanicul-anului-2

Timpul a trecut, comunismul a înflorit, colectivizarea le-a confiscat tractoarele, dar dragostea față de mecanică a rămas. Exersând pe modelele binecunoscute ale fostului regim (Volga, Pobeda, Warsawa, mai apoi Moskvics, Skoda, Lada, Renault și renumita Dacie), mecanicii familiei au acumulat experiență, fără de care nu puteau face față invaziei de autoturisme din perioada post-decembristă și actuală.

În anul 2000 apare service-ul familiei, inspirat de numele celei de-a doua generații, tatăl Ferencz Kasziba. În prezent, întreaga familie Kasziba se ocupa de afacere. Soția lui Francisc are în grijă sarcinile administrative, iar fiul, acum în vârstă de 14 ani, mai meșterește din când în când în atelier și părinții speră să moștenească pasiunea.

Proba pupitrelor - diagnoza
Proba pupitrelor – diagnoza

În cei șase ani de când se organizează, pentru trofeele tradiționalei competiții Mecanicul Anului s-au bătut peste 6000 de mecanici din toată țara. Pe lângă marele premiu, pe podiumul de anul acesta au mai urcat Ciprian Petrică Bejan, câștigătorul secțiunii Mecanică Auto (2000 EUR), iar Moldoservice Bicaz a fost desemnat Service-ul Anului (vouchere de vacanță de 333 EURO pentru fiecare dintre cei trei membri ai echipei).

AD Auto Total mulțumește sponsorilor principali Mann Filter și Robert Bosch, precum și sponsorilor Textar, febi, Castrol, Texa și Elring. Parteneri media: Sport Total FM, Revista Tranzit, turatii.ro, umblat.ro, Motofocus.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.