Galați: 40 de microbuze şcolare „verzi”, pentru mediul rural

Autoritățile din județul Galați vor achiziţiona, prin Administraţia Fondului de Mediu, 40 de microbuze şcolare „verzi” în mediul rural pentru tot atâtea localități din mediul rural.

Valoarea investiției este de 50 de milioane de lei, cu finanțare de la Administrația Fondului de Mediu, iar cheltuielile neeligibile vor fi asigurate din bugetul Vonsiliului Județean (CJ) Galaţi.

„Vom aplica pentru valoarea maximă care este permisă în cadrul «Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efecte de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul elevilor – microbuze electrice, hibride şi GNC». Pentru staţiile de încărcare vom face un alt proiect cu fonduri din bugetul propriu, ele nefiind prinse pe acest apel de finanţar. Peste 9.000 de elevi au nevoie de transport. În condiţiile preţurilor mari la combustibili, transportul electric va aduce economii la bugetul primăriilor din judeţ, la care se adaugă şi costurile mai mici de întreţinere. Mai mult, un transport ecologic înseamnă şi un aer mai puţin poluat, precum şi un mediu mai curat”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

Lista cu cele 40 de microbuze a fost realizată pe baza solicitărilor primite de la primăriile din judeţ „în limita bugetului prevăzut de acest program, ţinând cont şi de repartizarea echilibrată a acestora”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.