ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Gara de Nord, la modernizare

Data:

Gara de Nord București, una dintre clădirile-simbol ale metropolei, va fi modernizată, iar ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, și primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, au discutat despre proiect. modernizarea . Cei doi au mai abordat și subiectul construcțiilor ilegale din metrou și problemele Sectorului 1.

Ministrul Cătălin Drulă a explicat că, în acest caz, este vorba de o chestiune care ține foarte mult de urbanism și de arhitectură: „CFR așa cum a gândit întotdeauna dezvoltarea infrastructurilor feroviare este foarte tehnic. Știe despre șină, despre peron, despre semnalistică. Aici este o chestiune care ține de țesutul orașului”. Potrivit lui Drulă, aceste lucrări de mari amploare trebuie gândite integrat.

La rândul său, Clotilde Armand a declarat, într-un vlog postat pe YouTube: „Trebuie sa facem ceva cu Gara de Nord. Vrem o esplanadă, vrem o gară modernă. Este o viziune. Gara este sufletul orașului”.

Esplanadă

„O gară are nevoie de o esplanadă, de un spațiu mare, unde ne întâlnim, unde ne vedem. Acum avem acest spațiu, într-un fel, spațiul Gării de Nord, dar care nu este unul viu, este separat de gară de șase benzi de circulație. Trebuie să readucem acest spațiu deschis în fața gării, să mutăm zona rutieră departe de gară. Deja vom avea un spațiu în care oamenii vor putea respira, în care oamenii să vină, să fie un spațiu social”, spune Clotilde Armand.

Ministrul Transporturilor a arătat că în acest proiect trebuie implicată și Primăria Capitalei, fiind vorba de bulevarde, parcul din fața gării și Muzeul CFR. „Întreaga zonă are mult potențial, trebuie o viziune, poate facem un concurs internațional”, a precizat Cătălin Drulă.

„Am semnat dispozițiile de desființare a chioșcurilor de la metrou” 

O altă discuție a atins situația spațiilor comerciale de la metrou, desființarea construcțiilor ilegale din stațiile aflate pe raza Sectorului 1. „Vrem în primul rând legalitate. Vrem stații de metrou sigure și moderne”, a mai declarat Clotilde Armand.

Ministrul Transporturilor a explicat că este vorba de construcții care nu au autorizații de construire și care ocupă domeniul public fără un contract comercial: „A existat un contract comercial și acela, spun eu, nefericit, și nu în interesul Statului Român și al Metrorex, cu firma sindicatului, dar acel contract a ajuns la termen. Este o formă de asociere care juridic se numește asociere în participațiune. A expirat în 2018. De atunci, doar sindicatul încasează bani în mod ilegal. Mulți dintre acești comercianți sunt victime ale sindicatului”.

Primarul Sectorului 1 a mai spus că sunt disponibile mai multe spații pentru a fi oferite comercianților din stațiile de metrou: „Avem o viziune despre ce ar însemna un comerț stradal de calitate.”        

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

O nouă priză de încărcare CCS cu control integrat

Această componentă combină funcții care anterior erau separate. CHARX...

CTP Romania. Oportunități într-o comunitate solidă

CTP creează comunități. Iar parcurile industriale, aflate în proprietatea...

Hankook – rezultate în 2025

Producătorul de anvelope premium Hankook a obținut, în 2025,...

SGS România se afiliază Romalimenta și CCIFER

SGS România devine membră a Federației Romalimenta și a...

Hankook devine partener global al FIA

Producătorul de anvelope Hankook devine partener global, cu efect...

Piața spațiilor industriale și logistice, în 2025

Piața spațiilor industriale și logistice din România a continuat...

Sunswap produce semiremorci frigorifice autonome

Sunswap este un dezvoltator din Marea Britanie de echipamente...

Parteneriat Model Solution-ArtCenter College of Design

Model Solution Co., Ltd. a încheiat un acord cu...