Germania a introdus România pe lista zonelor de risc epidemiologic

Autorităţile din Germania au inclus România pe lista zonelor de risc epidemiologic, anunță, în 8 octombrie,  Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE).

Informaţii cu privire la actualizarea zonelor de risc, precum şi lista completă a acestora sunt disponibile online, la adresa www.rki.de.

Privind obligativitatea autoizolării pentru o perioadă de 14 zile pentru toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din “zonele de risc”, oricând în ultimele 14 zile înainte de sosire, MAE precizează că această măsură a fost decisă la nivel federal, urmând ca implementarea efectivă să fie realizată la nivel local, în baza unor decizii adoptate la nivel de land.

Astfel, ministerul român recomandă cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze în perioada următoare în Republica Federală Germania să se informeze cu privire la eventuale modificări de ultim moment adoptate la nivelul landului de destinaţie.

Condiţiile de călătorie valabile în fiecare land de destinaţie, respectiv regulile generale de conduită, restricţiile şi măsurile de relaxare pot fi accesate pe pagina cancelariei federale la următorul link: www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bund,eslaender-1745198.

De asemenea, informaţii cu privire la măsurile adoptate de autorităţile germane sau recomandările pe care acestea le adresează populaţiei pot fi accesate în mai multe limbi de circulaţie internaţională: germană, engleză, franceză.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi + 49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254, Consulatului General al României la Munchen: +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 şi +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Berlin + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la Munchen +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51913, berlin.mae.ro/ şi www.mae.ro/. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.