Germania: Amendă între 20.000 și 30.000 de euro pentru un cărăuș grec

Poliția din Central Hesse, Germania, a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că, pe data de 5 februarie, patrulele de autostradă de pe A5 au oprit un camion înmatriculat în Grecia, care a atras atenția, inițial, pentru faptul că rula prea aproape de vehiculul din fața sa.

Conform documentului, ofițerii de poliție au aflat că vehiculul tocmai descărcase 27.000 l de vin italian și se deplasa către Bramstedt, între Bremen și Bremerhaven. Evaluarea timpilor de conducere și odihnă a arătat că șoferul a traversat cu feribotul din Grecia în Italia pe 20 ianuarie și nu a luat nicio pauză, chiar dacă după 6 zile consecutive de conducere ar fi fost obligat, în mod normal, să ia o pauză de 45 de ore. 

În anumite cazuri, este posibilă scurtarea acestei pauze la 24 h. Dar șoferul grec nu a luat nicio pauză săptămânală în nu mai puțin de 17 zile. Și pauzele zilnice au fost înregistrate greșit, iar timpii săptămânali – la fel de haotici. În concluzie, șoferul a petrecut mult prea multe ore la volan, totalizând o săptămână de lucru de 62 de ore. 

Polițistul care l-a verificat a calculat o perioadă de odihnă de 45 de ore și i-a ordonat să o respecte. Șefei șoferului grec nu i-a plăcut deloc acest aranjament și a sugerat ca șoferul să-și ia pauza după ce va curăța cisterna și după ce va încărca lapte, în Bramstedt. Poliția a refuzat această cerere, având în vedere riscurile pe care le implică oboseala extremă la volan. Camionul a fost escortat până la cea mai apropiată parcare care dispune de condițiile necesare, șoferul obligat să-și ia pauza, iar compania a fost supusă unei amenzi cuprinse între 20.000 și 30.000 de euro. Polițiștii au imobilizat vehiculul, pentru a fi siguri că pauza va fi respectată, iar, într-un final, șoferul le-a mulțumit pentru aceste măsuri, fiind și el, în sfârșit, capabil să se odihnească

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.