Grupul GLS și-a reînnoit și extins certificarea

Certificatele ISO privind managementul calității și al mediului în cadrul Grupului GLS au fost reînnoite pentru următorii trei ani. Furnizorul de servicii de coletărie la nivel european a obținut, de asemenea, certificarea BPD pentru transportul medicamentelor în alte două țări. Sistemele de management al calității și mediului au fost recertificate la companiile GLS din 18 țări.

Sistemul GLS la nivel european cuprinde numeroase organizații naționale. “Certificarea contribuie la standardele comune și sporește transparența produselor și serviciilor noastre în ochii clienților noștri”, spune Rico Back, CEO al Grupului GLS.

“Aceasta confirmă, de asemenea, că sistemele, fiind orientate spre piețele naționale respective, au fost dezvoltate în mod consecvent și în conformitate cu standardele”.

Bunele Practici de Distribuție În toamna aceasta, GLS a obținut, de asemenea, certificarea pentru BPD (Bune Practici de Distribuție) în Danemarca și Irlanda. Ca urmare, companiile GLS din patru țări îndeplinesc acum cerințele stricte de siguranță și igienă pentru transportul fără control de temperatură al medicamentelor destinate uzului uman. Furnizorul de servicii de coletărie este certificat din punct de vedere al BPD în Germania și Franța din 2016.

GLS a contractat DQS – unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de certificare a sistemului de management – pentru aproape toate certificatele. Rico Back: “Am reușit să simplificăm procesele de audit la filialele noastre naționale datorită managementului centralizat dintr-o singură sursă”.

Grupul GLS GLS, General Logistics Systems B.V. (cu sediul central în Amsterdam), oferă servicii de colete de încredere și de înaltă calitate pentru peste 270.000 de clienți, completate de servicii logistice și expres.

„Lider european în privința calității” este principiul de bază al companiei GLS, sustenabilitatea fiind primordială. Prin intermediul companiilor proprii și prin intermediul companiilor partenere, Grupul acoperă 41 de țări europene și șapte state ale S.U.A, fiind conectată la nivel global prin înțelegeri contractuale. GLS dispune de 70 de puncte de transbordare centrale și peste 1.000 depozite.

Prin intermediul rețelei sale de livrări pe cale rutieră, GLS este unul din liderii în servicii de coletărie din Europa. GLS numără 17.000 de angajați și în fiecare zi în jur de 26.000 de vehicule sunt pe drum pentru GLS. În anul financiar 2016/2017, GLS a realizat venituri de 2,5 miliarde de euro și a transportat 508 milioane de colete.

Pentru mai multe informații, accesați: gls-group.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.