Guvernul a dublat la 100.000 contingentul de muncitori străini, în 2022

Guvernul a dublat la 100.000 contingentul de lucrători străini ce vor fi nou-admişi pe piaţa forţei de muncă, în anul 2022. Anul trecut, contingentul a fost de 50.000, după ce a fost majorat printr-o hotărâre.
 
Ministerul Muncii precizează că actul normativ ar fi trebuit adoptat anul trecut, motiv pentru care, de două-trei luni, multe dosare nu au putut fi soluționate.
 
În acest an, potrivit Hotărârii de Guvern adoptate, în ședința din 27 ianuarie, 100.000 de lucrători străini ar putea fi admiși pe piața forței de muncă din România, pentru a acoperi deficitul de forță de muncă înregistrat în domenii precum cel al construcțiilor de clădiri, de drumuri, transporturi rutiere, în restaurante, hoteluri, panificație etc.

Datele înregistrate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) arată că, în perioada ianuarie – august 2021, 264.983 de locuri de muncă erau vacante, 50.924 dintre acestea fiind declarate neocupate în mod repetat de angajatori.

De asemenea, spune Ministerul Muncii, pe parcursul anului trecut a crescut substanțial numărul de adeverințe solicitate de angajatori agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru obținerea avizului eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea încadrării în muncă a străinilor pe teritoriul României.

Astfel, în perioada ianuarie – august a anului trecut, 6.518 de firme au solicitat eliberarea de adeverinţe pentru 83.338 de locuri de muncă vacante pentru care nu a existat forță de muncă disponibilă pe piața muncii din România, față de 4.135 firme care au solicitat același lucru pentru 49.200 de locuri de muncă disponibile, în aceeași perioadă a lui 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.