Anvelopele iON evo pentru autovehicule electrice, de la producătorul premium Hankook, s-au impus pe locul întâi în testul de amploare efectuat de Auto Bild la această categorie, la ediția din 13 martie.
La testul auto au fost puse pe bancul de testare opt anvelope concurente la dimensiunea 215/55 R 18, dintre cele considerate foarte bine compatibile cu autovehiculele cu propulsie electrică. „Acest portofoliu competițional de top a urmărit să nu existe compromisuri la nivel de calitate dar comportamentul să fie avantajos privind capacitatea bateriei, astfel s-a urmărit atingerea celei mai bune autonomii cu o singură încărcare a bateriei, mulțumită rezistenței reduse la rulare. La acest test exhaustiv, nicio altă anvelopă nu a obținut rezultate atât de bune ca Hankook iON evo, care s-a poziționat, cu nota totală 1,1, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, se arată în comunicatul transmis redacției.
Performanță excelentă la deplasare, fără a renunța la rezistența redusă la rulare
La solicitantele teste efectuate pe carosabil umed, anvelopele Hankook iON evo au ieșit învingătoare, pe pista circulară și la categoria de manevrabilitate (două din cele cinci categorii vizate). Mai mult, aceste anvelope premium concepute special pentru autovehiculele electrice s-au clasat pe locul doi la fiecare dintre celelalte trei categorii: frânare, acvaplanare și acvaplanare în curbă. Anvelopele Hankook au dominat testele și pe pista uscată și s-au situat pe locul întâi la două dintre cele trei teste individuale, și anume la testele de frânare și manevrabilitate.
iON evo s-au situat în top cinci și la testele de zgomot exterior. iON evo sunt de asemenea dotate cu tehnologia Hankook i Sound Absorber, pentru obținerea unui nivel remarcabil de redus pentru zgomotul din habitaclu. La nivel de mediu, anvelopele au convins atât la testele de autonomie cât și la cele de rulare liberă, unde s-au situat pe locul doi. În final, excelentele rezultate obținute la teste sunt completate cu un punctaj solid la nivel de costuri, note consecvent bune pentru durabilitate, raport preț/durabilitate și rezistență la rulare. „Anvelope speciale pentru autovehicule electrice, cu rezerve bune la nivel de siguranță pentru acvaplanare, distanțe scurte de frânare și dinamică excelentă la deplasare, durabilitate bună, confort bun și rezistență redusă la rulare”, au fost, pe scurt, concluziile testerilor Auto Bild.