Holcim lansează „ECONCEPT – Materiale pentru viață”

Compania Holcim lansează ECONCEPT, un nou model de business, dezvoltat în colaborare cu agenția de comunicare digitală Ideologiq. Noua abordare dă tonul tranziției către sustenabilitate pentru întreaga industrie a construcțiilor, propunând un ansamblu de soluții, servicii și sisteme de clasificare a materialelor, menit să accelereze construcțiile verzi în România.

Iată precizările transmise ZIUA CARGO:

Compania Holcim România și-a asumat rolul de lider al sectorului de profil, redefinindu-și poziționarea de brand sub sloganul „Construim pentru oameni și planetă”. ECONCEPT a venit ca un pas firesc, traducând concret această promisiune într-o ofertă integrată de produse și soluții ECO, destinate întregului ecosistem de construcții: arhitecți, ingineri, dezvoltatori, șefi de șantier, meșteri zidari. Printr-o colaborare eficientă, obiectivul noii abordări de business îl reprezintă reducerea amprentei de CO2, cu un impact benefic asupra încetinirii încălzirii globale la 1,5 grade Celsius până în 2030.

În categoria ECOSoluții, din ansamblul de instrumente pus la dispoziție pe piața românească, Grupul Holcim lansează două categorii majore de materiale verzi: ECOPact, prima gamă de betoane verzi din industrie și respectiv ECOPlanet, noua generație de ciment verde.

Clasa climatică A a celor două categorii de produse este indicată prin Eticheta Verde, prima scală din industrie de auto-evaluare a performanței climatice, creată de Holcim.

Ansamblul de instrumente pentru sustenabilitate vizează conservarea resurselor naturale, transformarea deșeurilor în resurse și reducerea amprentei de dioxid de carbon, susținând tranziția către o lume care protejează viața planetei.

„În calitate de lider global în industria de construcții, compania Holcim joacă un rol esențial în abordarea crizei climatice. Tocmai de aceea, ne-am alăturat la nivel global celor peste 300 de companii care și-au luat angajamentul Net Zero și am aderat la dezideratul limitării încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, având obiective clare, stabilite pe baze științifice. ECONCEPT, noul model de business propus de Grupul Holcim România, realizat în linie cu angajamentul Net-Zero asumat la nivel internațional, are la bază o ofertă integrată de produse și soluții ECO prin care ne propunem să accelerăm tranziția către un mediu construit mai verde și astfel să contribuim la creșterea calității vieții oamenilor”, a declarat Andreea Nicolae, Marketing & Communication manager Holcim România.

Pentru concretizarea noii abordări de business, agenția Ideologiq în parteneriat cu Notice PR, a dezvoltat o nouă strategie de comunicare a brand-ului care promovează ECONCEPT prin facilitarea accesului clienților la produse inovatoare și prietenoase cu mediul înconjurător și la informații specifice, necesare profesioniștilor din domeniu.

„La nivel execuțional, campania a fost construită având la bază conceptul vizual care ilustrează noua poziționare Holcim – Construim pentru oameni și planetă – și spotul de imagine aferent.  Ne-am propus să facem legătura între beton și viață, între inovație și sustenabilitate. Am folosit imaginea unui copil care desenează soarele pe cerul senin al orașului construit. Este o imagine-simbol care aduce o perspectivă optimistă ce îi încurajează atât pe profesioniștii din construcții, cât și pe beneficiari. Dezvoltarea urbană trebuie să continue, însă impactul negativ asupra mediului este obligatoriu să fie redus semnificativ. ECONCEPT este dovada că acest lucru e posibil, iar noi am esențializat această declarație printr-o campanie care inspiră încredere și care te invită să descoperi toate detaliile tehnice și practice din oferta Holcim”, ne-a spus Sorina Pentilescu, creative director Ideologiq

Nivelul următor a fost reprezentat de trasarea și implementarea conceptului strategic – ECONCEPT, prin crearea unei pagini web dedicate, integrată în platforma de brand: econcept.holcim.ro.

Odată cu finalizarea noilor asset-uri, campania de promovare internă și externă a cuprins crearea de materiale video prin care oameni-cheie din Grupul Holcim România explică tranziția către sustenabilitatea în construcții, din perspectiva specialiștilor din diferite sectoare, dar și dezvoltarea de materiale informative extensive, reprezentate de broșuri, flyere, și alte materiale-suport.

Pentru promovare a fost folosit un mix de canale media online care a inclus paginile de brand din rețelele sociale, precum Facebook, LinkedIn și YouTube, iar campaniile de Google Ads și Facebook ads au fost rulate țintit, pentru categoriile de public alese strategic.

 „Noua strategie de comunicare pe care am dezvoltat-o pentru compania Holcim ne-a reamintit ce înseamnă responsabilitatea față de mediu. Misiunea noastră a fost de a crea o imagine unitară care să corespundă cu noul obiectiv al Grupului Holcim și anume, dezvoltarea de proiecte responsabile față de mediu, cu ajutorul unor produse durabile, dar și sustenabile. După o perioadă în care am lucrat neobosiți la acest concept, putem spune să suntem extrem de încântați de rezultate”, spune Adrian Ichim, fondator și partener Ideologiq.

„Acest proiect a cimentat relația de colaborare pe care o avem cu Holcim România și Notice PR, reușind astfel să spargem barierele clasice agenție-client, lucrând împreună constant pentru a contura și da viață noii strategii de comunicare”, a adăugat Cecilia Ionescu-Moise, account Manager Ideologiq.

Echipa extinsă care a participat la realizarea acestei campanii este formată din:

Andreea Nicolae, Marketing and Communication Manager, Holcim România

Adrian Ichim, Fondator și Partener Ideologiq 

Sorina Pentilescu, Creative Director & Copywriter Ideologiq

Cecilia Ionescu-Moise, Account Manager Ideologiq

Mihai Voinescu, Senior Art Director Ideologiq

Larisa Toma, Art Director Ideologiq

Oana Hurdubelea, Expert Strategie și Comunicare Notice PR

Despre Ideologiq

Ideologiq este o agenție digitală cu experiență de peste 12 ani pe piața din România care a pornit ca studio de dezvoltare software și a evoluat într-un hub de servicii cu misiunea de a integra digitalul în orice mix de marketing. Începând cu anul 2017, Ideologiq face parte din grupul Ascendis.

Agenția oferă astfel soluții digitale pentru cele mai diverse nevoi de comunicare: de la campanii online la offline, de la activările BTL la comunicarea ATL, de la generarea identității până la producția media AV, de la designul UI / UX până la dezvoltarea unui software complet, de la cursuri online până la proiecte majore de digitalizare corporativă.

Ideologiq este, în acest moment, una dintre cele mai recunoscute agenții de digital din România, formată dintr-o echipă de 20 de persoane în Bucureşti, la care se adaugă angajaţi din birourile regionale ale companiei din Bulgaria, Ungaria, Grecia, Serbia, Croația și Slovenia. Mai mult de jumătate dintre aceștia sunt seniori cu peste zece ani de experiență în comunicare digitală. Zonele de expertiză ale agenției se axează pe domenii precum, FMCG, pharma & medical, automotive, retail, construcții, finance și industria „verde/reciclare”.

Printre clienții agenției se numără: Pfizer, GSK, Novartis, Kingfisher/Bricodepot, Holcim, Smithfiled, Green Group, Michelin, Porsche Inter Auto, Max Bet, Raiffeisen, Castrol sau Medsana.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.