ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Homing Properties a finalizat proiectul Triana

Data:

Homing Properties anunță finalizarea ansamblului rezidențial Triana, în zona Pipera din București, al doilea proiect pe care dezvoltatorul de proiecte boutique îl livrează în ultimii doi ani, după ce a realizat Trastevere, în 2019.

Iată precizările, transmise ZIUA CARGO:

Format din 53 de apartamente, ansamblul dispune de numeroase facilități cum ar fi parcare proprie în subteran,  sală de gimnastică,  spațiu de joacă pentru copii, 2 piscine și o grădină comună de 500 mp. 

Situat între Școala Americană și Olga Gudynn International School, proiectul este gândit pentru familii cu copii. Așadar, o treime dintre apartamente au dimensiuni de până la 180 mp, grădini private la parter sau terase ample.  În plus, apartamentele de la ultimul nivel au scară interioară și acces pe acoperiș, fiecare dintre ele având astfel propria grădină de 200 de mp cu vedere spre pădurea Băneasa, dar și spre oraș.

Proiectul rezidențial se întinde pe o suprafață de aproximativ 2.700 mp, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 8,5 milioane de euro. Lucrările la proiectul Triana au fost demarate în anul 2019, iar apartamentele au fost vândute în proporție de 75%.

„Pandemia a modificat semnificativ preferințele cumpărătorilor din piața imobiliară. Apartamentele cu terase mari, sau cu grădină proprie, sunt cele mai căutate, deoarece le oferă locatarilor posibilitatea de se relaxa în aer liber, în intimitatea locuinței personale. În prezent, mai avem de vânzare câteva apartamente speciale cu terasă și grădină pe acoperiș, ce are o suprafață de 200 mp. Noi suntem o companie agilă și ne adaptăm rapid la cerințele clienților, iar Triana este un proiect de referință pe segmentul zonei rezidențiale de nord, care a fost conceput 100% în concordanță cu tendințele pieței”, declară Tomás Manjón, unul dintre fondatorii Homing Properties.

Majoritatea clienților Homing Properties au între 35-45 ani, venituri peste medie, viață socială activă și adoptă un stil de viață organizat. Apropierea de instituțiile educaționale de top și de centrele comerciale din nordul orașului, precum și apropierea de DN1, este importantă pentru ei.

Homing Properties mai are în portofoliu 2 ansambluri rezidențiale în București. Trastevere, amplasat tot în nordul capitalei, include 48 apartamente și a fost finalizat în 2019, în urma unei investiții de 6 milioane de euro. În acest an, compania va începe construcția unui proiect rezidențial în centrul orașului, în zona Grădina Icoanei, care va avea 45 de apartamente și presupune o investiție de 10 milioane de euro.

„Dorim ca în 2021 să ne consolidăm poziția pe piața rezidențială de top și ne vom concentra pe creșterea portofoliului nostru de proiecte speciale, dezvoltate în conformitate cu cererea actuală din piață,  în locații foarte speciale din București. Studiile noastre ne arată că în următorii ani românii vor dori să achiziționeze apartamente cu spații generoase și zone verzi, în contextul în care trendul de work from home, parțial sau total, va fi vizibil în continuare pe piața locală”, mai explică Tomás Manjón.

Compania de dezvoltare imobiliară Homing Properties a fost creată de 3 antreprenori spanioli, Tomás Manjón, Diego Stuyck și David Tortosa. Aceștia mai dețin în România compania de construcții Mantor. În total cele 2 companii au o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 12 milioane de euro și 60 angajați. 

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Fundația FAN Courier consolidează impactul durabil în comunitățile din România

Fundația FAN Courier marchează opt ani de activitate neîntreruptă,...

DACIA Sandriders a câștigat Raliul Dakar

După 13 zile de competiție intensă, desfășurată pe o...

Al doilea împrumut BEI pentru A1 Sibiu-Pitești

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat al doilea contract...

Vola a lansat asistentul AI pentru zboruri

Vola devine a lansat AI Deal Finder, un instrument...

754 de mașini despăgubite zilnic, prin CASCO (UNSAR)

Companiile de asigurări au plătit despăgubiri, în medie, pentru...

Bateriile autobuzelor electrice primesc a doua viață, în Madrid

Irizar e-mobility, EMT Madrid și Iberdrola España reutilizează bateriile...

Reduceri de iarnă Air France & KLM

Air France KLM lansează în România campaniile promoționale de...

Piața muncii, în 2025

Piața muncii a ajuns la peste 260.000 de joburi...