Hotelul Orizont din Predeal, preluat de firma The Makers

Hotelul Orizont din Predeal, unul dintre cele mai cunoscute din stațiunile de pe Valea Prahovei, va fi administrat de firma de consultanță în management hotelier „The Makers”. Compania este deținută de patru acționari: Dragoș Anastasiu (Eurolines Group), Dragoș Petrescu (CityGrill), Octavian Moldovan (hotelier) și Hildegard Brandl (UNITH2B Architects).

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Contractul a fost parafat, la începutul lunii mai, și are o durată de trei ani,cu posibilitate de prelungire, interval pentru care The Makers l-a desemnat la conducerea hotelului pe Ioan Şandor, un manager român repatriat cu o experienţă de 20 de ani în industria hotelieră la nivel mondial.  

Dragoș Anastasiu crede cu fermitate ca acest hotel are potenţialul de a reveni la calitatea şi faima care l-a consacrat ca „perla Văii Prahovei “; „Dincolo de anumite investiţii necesare, preocuparea noastră o reprezintă îmbunătăţirea serviciilor oferite turiştilor prin adaptarea şi ajustarea mindset-ului, dar şi a competenţelor colegilor care interacţionează cu clienţii. Intenţionăm să redeschidem Restaurantul Mioriţa şi să-l transformăm în principala ţintă dorită de turiştii de pe Valea Prahovei, să dezvoltăm corespunzător SPA-ul hotelului, atât pentru oaspeţii cazaţi, cât şi pentru cei aflaţi în împrejurimi şi să facem tot ce este necesar pentru ca Hotelul Orizont să fie principala opţiune a tuturor organizatorilor de evenimente (private sau de business) de pe Valea Prahovei şi din judeţul Braşov. Avem o echipă profesionistă cu mare experienţa operaţională şi de management, alături de care, am toată încrederea că Hotelul Orizont într-o perioadă de 1-2 ani îşi va atinge adevăratul potenţial”.

Cred în potenţialul uriaş al României în zona ospitalităţii. Această industrie, greu încercată în ultimii doi ani, a revenit puternic în 2022. Având în vedere expertiza noastră la The Makers, Hotel Orizont va redeveni o destinaţie de succes pentru români, dar şi pentru străini, deopotrivă”, a declarat şi Dragoş Petrescu.  

Orizont este clasificat la 4 stele și este deținut de FEPER SA, companie care, pe lângă administrarea a 2 hoteluri în Predeal şi Ploieşti (Hotel Central), are o linie de business de producerea de echipamente industriale, controlată în proporţie de 85,8% de Transilvania Investments Alliance (fosta SIF Transilvania).

Unitatea de cazare este unul dintre hotelurile-fanion de pe Valea Prahovei, fiind popular atât în rândul turiștilor, cât și al firmelor care doresc să organizeze evenimente, conferințe, teambuilding-uri. Hotelul, ce dispune de 139 de camere, centru SPA și două restaurante, a fost renovat în 2010, fiind astăzi subiectul unui plan de investiţii pe termen scurt şi mediu.

Compania The Makers a fost înființată în anul 2015, fiind o asociere dintre patru antreprenori români. Dragoș Anastasiu, președintele Eurolines Group, deține două unități hoteliere: Green Village Resort 4* din Sfântul Gheorghe (Delta Dunării) și Valea Verde Retreat de la Cund (județul Mureș), în vreme ce Dragoș Petrescu este patronul rețelei de restaurante CityGrill. 

După ce a ocupat posturi de conducere în cadrul unor hoteluri de renume, între care Palatul Suter din Capitală, Sheraton Bucharest Hotel şi a deschis Ramada by Wyndham Râmnicu Vâlcea, Octavian Moldovan este acum  CEO The Makers.

Hildegard Brandl, născută în România, a studiat arhitectura la București și Dortmund și și-a înființat primul birou de arhitectură în Venezuela. În 2009, s-a întors în Europa și a deschis în România UNITH2B Architects.

Este membru fondator și membru al consiliului de administrație al Asociației Societăților de Arhitectură din România (ASAR) şi unul dintre membrii fondatori ai RoBeLo – Romanian Best Locations – o platformă pentru locații turistice excepționale din România și promovează cu pasiune peisajele sălbatice și experiențele unice, pe care le oferă România.

Compania The Makers, pe lângă administrarea Green Village 4* Resort din Delta Dunării şi a Valea Verde Retreat din Cund, Mureş, are în plan preluarea a încă unui proiect de management hotelier până la finalul acestui an. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.