Hoti de motorina din camioane anihilati de politisti

Politistii au surprins in flagrant patru persoane care au incercat sa sustraga motorina dintr-un autotren parcat intr-o zona a Drumului National 1. Pentru prinderea acestora, a fost necesara folosirea armamentului din dotare, prin tragerea a sase focuri de arma.

In vederea prevenirii si combaterii furturilor de motorina din autotrenurile parcate pe timpul noptii in spatii neiluminate, politisti din cadrul Politiei Municipiului Sebes au organizat, in noaptea de 23 spre 24 septembrie a.c., o actiune in zona unei parcari situate pe Drumul National 1, pe raza comunei Cilnic, Judetul Alba.

In dimineata zilei de 24 septembrie a.c., in jurul orei 3.00, in zona parcarii respective, a aparut un autoturism inmatriculat in Bulgaria, din care au coborat trei persoane, ce aveau asupra lor doua canistre si un furtun.

Acestia s-au indreptat spre un autocamion si au fortat sistemul de inchidere al rezervorului, incercand sa sustraga motorina, timp in care conducatorul autoturismului s-a deplasat spre Drumul Judetean 106 F Calnic.

Fiind surprinsi de catre politisti, cei trei au abandonat ustensilele si au inceput sa fuga spre un camp din apropiere. Deoarece nu s-au oprit la somatia politistilor, acestia au tras un foc de avertisment in plan vertical, urmat de cinci focuri de arma, in vederea imobilizarii si retinerii suspectilor. Unul dintre barbati a fost ranit la nivelul piciorului drept.

Politistii au continuat urmarirea celor trei suspecti si la scurt timp, in zona garii din satul Cunta, comuna Spring, a fost identificat si retinut Sorin C., de 18 ani, domiciliat in localitatea Miercurea Sibiului.

Ulterior, pe raza localitatii Miercurea Sibiului, a fost identificat si retinut cel de-al doilea suspect, Ilie R., de 27 de ani, domiciliat in orasul Miercurea Sibiului, care prezenta o plaga la nivelul piciorului drept. Suspectul a fost transportat sub escorta politiei la Spitalul Municipal Sebes, pentru a i se acorda ingrijiri medicale, stabilindu-i-se diagnosticul “plaga prin impuscare coapsa dreapta fara retentie de corp strain, nefiind necesara internarea”.

La fata locului, s-au deplasat si alte echipaje de politie din cadrul Politiei Municipiului Sebes si Serviciului Politiei Rutiere Alba. Acestia au depistat autoturismul inmatriculat in Bulgaria, pe care l-au oprit la aproximativ 200 m de parcarea DN1 Calnic. La volanul acestuia, a fost identificat si retinut Sorin G., de 42 de ani, din Municipiul Sibiu, iar in interiorul autoturismului au fost gasite sase canistre goale din plastic si trei telefoane mobile.

Politistii desfasoara in continuare activitati pentru retinerea celui de-al patrulea suspect, Nicolae B., domiciliat in localitatea Apoldu de Jos, Judetul Sibiu.

Toate cele patru persoane au antecedente penale pentru fapte similare.

Cercetarile in cauza sunt continuate in vederea stabilirii intregii activitati infractionale, suspectii urmand a fi prezentati Parchetului de pe langa Judecatoria Sebes cu propunere de arestare preventiva sub aspectul savarsirii infractiunii de „tentativa la infractiunea de furt calificat”. (Sursa: IGPR)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.