ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

IATA estimează o scădere cu 55% a numărului de pasageri, în 2020

Data:

Numărul pasagerilor ar urma să scadă cu 55%, pe plan global, în anul 2020, comparativ cu 2019, prognozează Asociaţia Internaţională de Transportat Aerian (IATA), în 28 iulie, față de previziunile din aprilie, când preconiza un declin de 46%.

Astfel, companiile aeriene globale au înrăutăţit estimările privind redresarea în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), avertizând că va dura cu un an mai mult, până în 2024, pentru ca traficul de pasageri să revină la nivelul de dinaintea crizei.

Motivul principal este creşterea numărului de infecţii şi perspectivele mai slabe pentru călătoriile de afaceri pe plan global.

Deşi există o îmbunătăţire în cazul călătoriilor pe distanţe scurte, pieţele internaţionale încă rămân în mare parte închise, iar încrederea consumatorilor este sever afectată, a afirmat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac, citat de presa internațională. Acesta susţine că noile reglementări de siguranţă, cum ar fi verificarea temperaturii la îmbarcare şi purtarea măştilor în timpul zborului, ar putea ajuta la restabilirea încrederii pasagerilor.

În iunie, traficul de pasageri a scăzut cu 86,5%, după un declin de 91% în mai.

IATA avertiza luna trecută că 2020 “ar putea fi cel mai rău an din istoria aviaţiei”, iar companiile aeriene ar putea înregistra pierderi de 84,3 miliarde de dolari.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

„Guvernul împinge industria feroviară spre colaps și șomaj în masă”

Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR)...

Dacia Sandriders a câștigat Dakar-ul

Ediția a 48-a a Raliului Dakar, cea mai dură...

DE LA SIMPLU APEL, LA INTEGRITATE GARANTATĂ. Cadrul legal: fundamentul unui sistem de încredere

Sistemul Call-center anticorupție reprezintă un mecanism reglementat, prin care...

BYD are încărcătoare de 1,5 MW

BYD a prezentat bateriile Blade litiu-fier fosfat (LFP) de...

TRANSPORTUL NAȚIONAL DE PERSOANE. Din Monitorul Oficial, la jungla de pe șosele (II)

Transportul elevilor constituie o altă temă care influențează, în...

Guvernul a majorat la 4.325 de lei salariul minim, de la 1 iulie

Guvernul a aprobat, pe 12 martie, Hotărârea privind majorarea...