În ce domenii se plătesc cel mai greu facturile

Economia românească și-a temperat avansul în acest an, spre 4% din PIB, iar primele efecte încep să se resimtă în mediul de business. Numărul companiilor dizolvate a crescut cu 35% în primele șapte luni, iar cel al firmelor noi a scăzut cu 13%, semn că apetitul pentru afaceri este în scădere. Potrivit unei analize KeysFin, blocajul financiar, instabilitatea politică și accesul tot mai scump la finanțare sunt principalele argumente care fac ca economia românească să funcționeze precum o mașină cu frâna de mână trasă.
Potrivit analiștilor de la KeysFin, la prima vedere, business-ul românesc e pe plus, consumul e la cote maxime, salariile cresc, se construiește la foc continuu, însă în aceeași măsură apar și tot mai multe semnale îngrijorătoare.
Dincolo de evoluția inflației și acutizarea crizei de pe piața forței de muncă, un alt semnal de îngrijorare este legat de scăderea apetitului pentru business.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, numărul companiilor dizolvate a crescut cu 35% în primele șapte luni, iar cel al firmelor noi a scăzut cu 13%, la 82.060, față de acceași perioadă din 2017.
Un semnal de alarmă vine și din zona insolvențelor, acolo unde numărul companiilor cu afaceri mai mari de 1 milion de euro, care au intrat în insolvență în prima parte a anului curent, este în creștere.
Sunt presiuni tot mai mari pe lanțul economic. Creșterea prețurilor și a costurilor de finanțare, incertitudinea economică, sunt elemente în prim-plan și au efecte directe în mediul de afaceri local. Apetitul investițional tinde să se tempereze pe fondul înrăutățirii condițiilor economice în unele domenii importante, inclusiv în comerț și servicii”, afirmă analiștii de la KeysFin.
După un an 2017 în care mulți indicatori statistici au stat în zona pozitivă, de la numărul de înfințări de firme (136.699 față de 105.982 în 2016) la radieri (82.295 față de 109.133 în 2016), în acest an ne aflăm pe o pantă descendentă, pe fondul lipsei de predictibilitate, a creșterii economiei subterane și mai ales a acutizării blocajului financiar, cu efecte directe în dezvoltarea afacerilor pe orizontală”, spun experții.
Potrivit KeysFin, evoluția trebuie pusă în legătură directă cu scăderea gradului de încredere al consumatorilor.
Deși salariile au crescut, mai ales în sectorul de stat, într-o măsură si mai mare au evoluat cheltuielile, de la costurile de finanțare – ratele la credite, la cele alimentare, pentru utilități etc., iar acest fenomen s-a transpus în scăderea apetitului de consum, cu efecte directe în evoluția afacerilor companiilor”, au mai explicat aceștia.
 Cele mai riscante domenii din economie
În plus față de statisticile privind deschiderea și dizolvarea firmelor, evoluția insolvențelor este văzută de analiști drept un barometru foarte sensibil al situației din economie.
Potrivit datelor oficiale, cele mai riscante trei sectoare din economie, din acest punct de vedere, sunt comerțul (2.812 insolvențe în 2017), construcțiile (1.324) și industria prelucrătoare (1.089). La polul opus se află sănătatea & asistența socială (28), învățământul (35) și industria extractivă (39).
Chiar dacă lichiditatea curentă (active circulante/datorii curente) a crescut in medie cu 50% în 2017 față de 2013, respectiv cu 38% față de 2016, există în continuare sectoare în care plățile se fac cu foarte mare dificultate.
În activitățile profesionale, de exemplu, perioada medie de încasare a creanțelor a ajuns la 223 de zile, iar cea de plată se situează la 238 de zile.
În construcții, situația este și mai dificilă. Plățile se fac, în medie, la 422 de zile, iar încasările la 195 de zile. În topul celor mai riscante sectoare, din acest punct de vedere, se mai află agricultura, industria extractivă și energia electrică & gaze.
În industria prelucrătoare, plățile se fac în medie la 150 de zile, iar încasările la 80 de zile, iar în comerț la 113 zile în cazul plății datoriilor și la 59 de zile în cazul încasării facturilor.
Cine vrea să deschidă o afacere în astfel de domenii trebuie să fie foarte atent la aceste statistici. Trebuie să ai lichidități sau surse de finanțare pentru a acoperi astfel de întârzieri de plată. Altfel riscă să intre în blocaj financiar în foarte scurt timp. Microîntreprinderile sunt cele mai vulnerabile din acest punct de vedere”, au mai spus analiștii.
Risc ceva mai scăzut din acest punct de vedere prezintă companiile din sectorul cultură&divertisment, unde perioada de încasare a creanțelor este de 51 de zile, sănătate & asistență socială (56 zile), hoteluri & restaurante (59 zile).
Vestea bună este că, cel puțin la nivelul anului 2017plățile restante pe ansamblul economiei au scăzut cu 17,6% comparativ cu 2016, ajungând la 20 miliarde euro, iar gradul de îndatorare s-a redus la 53,7%.
Privind pe ansamblul ultimilor 5 ani, din 2013 și până în prezent, comerțul continuă să reprezinte cel mai riscant domeniu în ceea ce privește întârzierile la plată. “Este domeniul cel mai volatil privind din prisma relațiilor de business și a dinamicii înființării și închiderii firmelor. În plus, în acest sector, creditul furnizor se află în prim-plan, cu consecințele lui negative, judecând din prisma dinamicii achitării angajamentelor de plată”, au mai spus analiștii de la KeysFin. De notat că în acest sector activează și cele mai multe companii, aproape 200.000, acestea înregistrând anul trecut o cifră de afaceri de peste 110 mld.euro.
Din totalul de 8761 de firme aflate în insolvență din 2017, peste 30% erau din comerț (2812 firme) în scădere cu 65,7% față de 2013 (8202 firme).
Topul insolvenței este completat de construcții, cu 1324 companii (3054 în 2013) și industria prelucrătoare – 1089 (3187 în 2013). În ordine, ca domenii de activitate, urmează transporturile și depozitarea, hotelurile și restaurantele, activitățile profesionale, agricultura și serviciile administrative și de suport.
În primul semestru din 2018, situația s-a înrăutățit față de perioada similară de anul trecut. Avem cu 12% mai multe firme care și-au întrerupt activitatea, în timp ce numărul SRL-urilor noi înființate a scăzut cu 19%, la 45.276. Un semnal real că situația economică a luat o altă turnură”, au explicat analiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.