Încă 7,5 km din Centura Capitalei, pe 4 benzi

Începând de vineri se poate circula pe 4 benzi pe încă un sector de 7,5 km al Centurii de Nord a Capitalei, cuprins între A1 si DN 7, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Lucrările, în valoare de peste 100 de milioane de lei fără TVA, au demarat pe acest sector în luna mai a anului 2013, dar au stagnat o perioadă importantă de timp.

Acestea au fost însă reluate în ritm accelerat, după vizitele inopinate pe șantier ale ministrului transporturilor Razvan Cuc și ale directorului general al CNAIR SA, Ștefan Ioniță, susține CNAIR.

La ora actuală, pe majoritatea Centurii de Nord-Vest a Capitalei se circulă pe 4 benzi, cu exceptia unei porțiuni de 400 de metri, în zona km 57, unde lucrările urmează să se încheie la jumătatea lunii octombrie.

CNAIR SA a scos la licitație, în prima parte a acestui an și proiectul de modernizare la 4 benzi a sectorului  DN2 -A2, aflat în  Nord-Estul Centurii Capitalei, contract pentru care au fost deja deschise ofertele.

Se preconizează că aceste lucrări se vor încheia la sfârșitul anului 2019 și astfel circulația pe întreaga Centură de Nord a Bucureștiului se va putea desfășura pe 4 benzi.

Aceasta însă dacă nu vor exista contestații care să blocheze încheierea contractelor, pâna cel mai târziu la începutul anului viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.