ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Înmatriculările de autovehicule noi, în martie (analiză APIA)

Data:

Înmatriculările de autovehicule au înregistrat creșteri pe aproape toate segmentele, în martie 2026, comparativ cu martie 2025, potrivit unei analize realizate de APIA, pe baza datelor publicate de DGPCI.

Vehiculele comerciale ușoare plus minibus au avut un avans de 5,7%, din care cele fără minibus au înregistrat o crestere de 13%.

Pe de altă parte, vehiculele comerciale ușoare electrice au atins un volum de 111 unități, față de 270 de unități în aceeași perioadă a anului trecut.

Vehiculele comerciale grele plus bus au înregistrat o crestere de 10,9% față de martie 2025. 

Autoturisme

Înmatriculările de autoturisme noi (care reprezintă aproximativ 82% din total piață) au crescut cu 4,9%, reprezentând 10.273 de unități.

O creștere creștere de 27%, realizând o cotă de piață de 65%, au avut autoturismele electrificate, din care:

  • Autoturismele mild-hibrid (MHEV) – scădere de 5%, cu o cotă de piață de 24,5%;
  • Autoturismele full-hibrid (FHEV) – creștere de 46%, cu o cotă de piață de 26%;
  • Autoturismele plug-in hibrid (PHEV) – creștere de 60%, cu o cotă de piață de 7,7%;
  • Autoturismele pur electrice (BEV) – creștere de 150%, cu o cotă de piață de 6,5%.

Dan Vardie, președinte APIA: „Datele privind evoluția pieței auto în luna martie 2026 indică o revenire moderată a înmatriculărilor de autoturisme noi, care înregistrează o creștere de 4,9%, față de aceeași lună a anului trecut.

Este un semnal pozitiv, într-un context care rămâne marcat de prudență în decizia de achiziție și de nevoia de predictibilitate în ceea ce privește politicile publice de susținere a sectorului auto.

Totodată, evoluțiile din această lună confirmă evaluările APIA din perioada anterioară privind impactul tensiunilor geopolitice asupra comportamentului de consum. În contextul volatilității prețurilor petrolului, observăm o orientare tot mai clară a clienților către motorizări care reduc dependența de combustibilii fosili și de fluctuațiile acestora.

Creșterile semnificative înregistrate de autoturismele full-hibrid, plug-in hybrid și, în special, de cele 100% electrice reflectă această ajustare de comportament, în timp ce motorizările tradiționale continuă să fie afectate de incertitudinea legată de costurile de utilizare.

Autoturismele electrificate ajung astfel la o cotă de piață de 65%, menținându-se la un nivel dominant și confirmând faptul că piața auto reacționează rapid la contextul economic și geopolitic actual.

Vedem, așadar, o piață în care factorii externi, inclusiv cei de natură geopolitică, devin din ce în ce mai relevanți în decizia de achiziție. Pentru ca această evoluție să fie susținută pe termen lung, este esențial ca România să ofere un cadru coerent și stabil pentru dezvoltarea sectorului auto.”

Segmentarea pe clase

  • Clasa A: +35%
  • Clasa B: +6,4%
  • Clasa C: -25,3%
  • Clasa D: -6%
  • Clasa E: -15,9%
  • Clasa F: -51,4%
  • SUV: +20,4%

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 62,9%, urmat de Clasa C cu o cotă de 19,5% și Clasa B cu o cotă de 11,3%.

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor noi înmatriculate, motorizările pe benzină au avut o scădere de 19,1%, ajungând la o pondere de 29%, iar cele pe motorină, o scădere de 26%, ajungând la o pondere de 6%. 

În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare mild-hibrid, acestea au înregistrează, în luna martie, o scădere de 5%, ajungând la o pondere de 24,5% din totalul pieței de autoturisme.

În analiza APIA se menționează că, din totalul motorizărilor mild-hibrid, 87% sunt pe benzină, în timp ce doar 13% sunt pe motorină.  

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate” (electrice, mild-hibrid și full hibrid) dețineau, în luna martie, o cotă de piață de 65%, fiind cel mai important segment de pe piața românească, care depășea cota deținută de motorizările pe benzină și motorină.

Autoturismele full electrice aveau o cotă de 6,5% din piață (2.8%), în timp ce autoturismele plug-in hibrid dețineau o cotă de piață de 7,7%, față de martie 2025, când reprezentau 5,1%.

Top mărci electrice, în 2026

În anul 2026, primele 3 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Tesla Model Y cu 355 de unități și o creștere de +545% față de anul precedent, BYD Dolphin Surf cu 268 de unități și Dacia Spring cu 195 de unități.

 
MARCA       2026 2025 var%
TESLA 545 220 147%
BYD 485 2
FORD 328 39 741%
DACIA 195 1.013 -80%
HYUNDAI 131 37 254%
Alte Mărci 897 792
Total 2.581 2.103 +22.7%

 

Top mărci plug-in hibrid

În ceea ce privește autoturismele plug-in, top 3 modele din 2026 este condus de: BYD Seal U cu 252 de unități, Chery Tiggo 8 cu 145 de unități si Volkswagen Tiguan cu 134 de unități.

 
MARCA 2026 2026 var%
BYD 358
CHERY 344
VOLKSWAGEN 317 228 +39%
MERCEDES-BENZ 277 335 -17,3%
BMW 210 225 -6.7%
Alte Mărci 875 928
Total 2.381 1.713 +39%

Top mărci full-hibrid

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 din 2026: Toyota Corolla cu 990 de unități și o creștere de +42% față de anul precedent, urmat de Dacia Bigster cu 868 de unități și Toyota Yaris Cross cu 622 de unități.

 
MARCA 2026 2025 var%
TOYOTA 2.461 2.534 -2.9%
DACIA 1.437 984 +46%
RENAULT 570 359 +59%
HYUNDAI 549 475 +15,6%
CHERY 381
Alte Mărci 1.335 1.370
Total 6.733 5.722 +17,7%

Top mărci mild-hibrid

Autoturismele mildhibrid au pe primul loc din top 3 în anul 2026: Dacia Duster cu 704 unități si o scădere de 60%, urmat de Skoda Octavia cu 377 de unități și Suzuki Vitara Cami cu 367 de unități.

 
MARCA 2026 2025 var%
DACIA 948 1.799 -47%
SUZUKI 757 950 -20.3%
BMW 674 800 -15.8%
MERCEDES-BENZ 617 685 -9.9%
PEUGEOT 478 405 +18%
Alte Mărci 3.138 3.698
Total 6.612 8.337 -20.7%

 

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

CCE-R: securitatea juridică – factor strategic pentru investiții

CCE-R a reunit la Oradea lideri din business, domeniul...

AnimaWings, zboruri dedicate evenimentului „Sports Special”

AnimaWings devine Official Airline Partner al „Sports Festival”, care...

Taximetriștii de la Gara de Nord, amendați cu 22.000 de lei

Taximetriștii găsiți în neregulă la Gara de Nord București...

Colliers: Piața de birouri din București, în T1

Tranzacțiile de închiriere pentru spații moderne de birouri din...

220 de stații de reîncărcare mașini electrice, în parcări din București

Primăria Capitalei va amplasa 220 de stații de reîncărcare...

CGMB: 190 de milioane de lei pentru semaforizarea inteligentă

Consiliul General al Capitalei (CGMB) a aprobat, în ședința...

Ikarus revine, inclusiv electric

Producătorul maghiar de autobuze Ikarus a obținut o comandă...

Sute de concedieri la STB; CGMB a aprobat plăți compensatorii

Aproximativ 700-800 de angajați de la Societatea de Transport...