Înscrieri în învățământul dual și profesional 2018 – 2019

În zilele de 15, 18 și 19 iunie se desfășoară prima etapă dedicată înscrierii absolvenților claselor a VIII-a în învățământul profesional de stat și în învățământul dual, în anul școlar 2018-2019, informează în 14 iunie Ministerul Educației.

Unitățile de învățământ gimnazial din care provin elevii și unitățile de învățământ cu ofertă educaţională pentru învățământul profesional/dual vor furniza toate informațiile de care absolvenții de gimnaziu vor avea nevoie în vederea înscrierii pe cele 38.345 de locuri la învățământ profesional existente la nivelul întregii țări, din care 5.542 de locuri sunt alocate învățământului dual.

În data de 19 iunie, cele peste 700 de unități de învățământ cu ofertă educaţională pentru învățământul profesional și dual vor afișa lista candidaților înscriși. În situația în care diverse unități de învățământ profesional organizează preselecție la unele calificări, acestea vor afișa atât lista candidaților înscriși la respectivele calificări, cât și procedura de preselecție. Unităţile care organizează probe eliminatorii pentru admiterea în învăţământul dual vor afişa şi graficul derulării acestora, pentru fiecare calificare profesională.

Proba de preselecție sau proba eliminatorie, după caz, se desfășoară în zilele de 20 și 21 iunie, rezultatele fiind afișate în 21 iunie. În cazul în care numărul celor admiși în urma preselecției este mai mare decât numărul locurilor existente va fi organizată o probă suplimentară de admitere în perioada 25-29 iunie. Modul de organizare și desfășurare a probei suplimentare de admitere, modelele de subiecte și baremele de evaluare și notare, durata probei suplimentare de admitere, respectiv modul de organizare și desfășurare a contestațiilor sunt stabilite de unitatea de învățământ profesional.

Candidații respinși în faza de preselecție vor putea opta în zilele de 21 și 22 iunie pentru alte unități de învățământ cu ofertă disponibilă. Validarea, la nivelul comisiei județene de admitere/a municipiului Bucureşti a tuturor candidaților admiși în învățământul profesional și dual, are loc în data de 3 iulie. În aceeași zi, unitățile de învățământ vor comunica și lista candidaților respinși. Locurile rămase libere pentru a doua etapă vor fi anunțate în data de 6 iulie.

Reamintim că formarea elevilor pe această rută este susţinută financiar prin bursa profesională care se acordă în cuantum de:

  • 200 lei lunar (de la bugetul de stat)– dacă elevul este înscris la învăţământul profesional
  • minimum 400 lei lunar(200 lei de la bugetul de stat și minimum 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică) – dacă elevul este înscris la învăţământul dual.

Admiterea în învățământul profesional se realizează, în fiecare etapă, astfel:

  1. a) în cazul în care numărul de candidați înscriși nu depășește numărul locurilor oferite de unitatea de învățământ, admiterea se va realiza pe baza portofoliului educațional al elevului (în portofoliul educațional al elevului se are în vedere, pentru admiterea în învățământul profesional, media de admitere, calculată ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20%);
  2. b) în cazul în care numărul de candidați este mai mare decât numărul locurilor oferite de unitatea de învățământ, admiterea se face luând în calcul în proporție de 70% media de admitere și în proporție de 30% nota obținută la proba suplimentară de admitere stabilită de unitatea de învățământ.

Conform metodologiei, candidații care nu au susținut Evaluarea Națională sau, după caz, examenul de capacitate/testele naționale/tezele cu subiect unic, sunt admiși în învățământul profesional/dual, considerându-se că media generală obținută la aceste examene este 1.

Detalii suplimentare sunt incluse în ordinul de ministru nr. 4795/2017, care aprobă organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional și în învățământul dual pentru anul școlar 2018-2019.

Oferta educaţională pentru învăţământul profesional și pentru învăţământul dual, detaliată pe regiuni de dezvoltare și județe, în care sunt menţionaţi şi operatorii economici care vor derula stagiile de pregătire practică, este disponibilă aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.